Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a rechemat pe reprezentantul său în Statele Unite, a anunţat Ministerul de Externe din cadrul Autorităţii Palestiniene (AP) marţi, la o zi după transferul de la Tel Aviv la Ierusalim al ambasadei americane în Israel, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentantul în Statele Unite al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinie (OLP) Hossam Zomlot urmează să revină în teritoriile palestiniene, a anunţat ministerul într-un comunicat.

MANIFESTAŢII ÎN FRANŢA

Peste 1.000 de persoane au manifestat marţi seara în diverse oraşe franceze în semn de susţinere faţă de poporul palestinian, la o zi după confruntările sângerioase din Fâşia Gaza.

Până la 300 de persoane s-au adunat marţi după-amiaza la Lyon. Preşedintele Collectif 69 Palestine Jérôme Faynel a denunţat ”încă un masacru într-o Palestină care este obişnuită cu aceste masacre”.

La Marsilia şi la Bordeaux câte aproximativ 200 de persoane au luat parte la adunări la care au agitat steaguri palestiniene.

În Vechiul Port marsiliez, manifestanţii s-au adunat la apelul Partidului Comunist (PCF) şi La France insoumise (LFI), dar şi CGT. Majid, care purta o pancartă pe care se putea citi ”Netanyahu asasin, dreptate pentru poporul palaestinian”, a venit ”să denunţe un masacru şi un genocid”.

”Ierusalimul este impus capitală prin sânge”, a denunţat el.

La Bordeaux, banderole purtate de manifestanţi - în principal membri ai unor asociaţii de susţinere a Palestinie şi activişti PCF - proclamau ”susţinerea rezistenţei poporului palestinian”.

”Represiunea sângeroasă de ieri (luni) arată că atunci când poporul palestinian se mobilizează împotriva represiunii coloniale, singurul răspuns al Israelului este violenţa!”, a denunţat preşedintele Asociaţiei Comité Action Palestine, Tayeb el Mestari.

La Rouen, 100-150 de persoane au manifestat în tăcere în faţa catedralei, unde a fost ridicat ”un lagăr Gaza” - un spaţiu înconjurat de grilaje, simbolizând închisoarea sub cerul liber care este Fâşia Gaza, a explicat un activist din cadrul Association France Palestine Solidarité (AFPS).

La Caen şi Morlaix s-au adunat 100 şi, respectiv 50 de persoane, iar la Strasbourg aproximativ 100 de persoane s-au reunit la apelul unui colectiviudeo-arab, căruia i-au răspuns manifestanţi prokurzi, activişti NPA (extremă stânga) şi tineri comunişti.

La Paris, la apelul Coordination des appels pour une paix juste au Proche Orient (CAPJPO-EuroPalestine), aproximativ 70-80 de persoane, potrivit unui membru al forţelor de ordine prezent la faţa locului, s-au adunat la Ambasada Israelului şi au cerut boicotarea Israelului şi sancţionarea Guvernului lui Benjamin Netanyahu.

"Macron, sancţiuni, nu discursuri!”, au strigat manifestanţii. O femeie a călcat în picioare portretul acestuia.

Aproape 60 de palestinieni au fost ucişi luni, iar alţi aproximativ 2.400 au fost răniţi prin împuşcare de către militari israelieni în Fâşia Gaza, în ciocniri şi manifestaţii în masă contra inaugurării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, o promisiune a preşedintelui american Donald Trump.

REUNIUNE EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI ONU PENTRU DREPTURILE OMULUI

Consiliul ONU al Drepturilor Omului (UNHCR) se reuneşte în mod special vineri în vederea examinării ”deteriorării situaţiei drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate” de Israel, a anunţat marţi organismul.

”Consiliul Drepturilor Omului va organiza o sesiune specială consacrată deteriorării drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv la Ierusalomul de Est, vineri”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt.

DOI PALESTINIENI UCIŞI ÎN FÂŞIA GAZA

Doi palestinieni au fost ucişi marţi de militari israelieni în Fâşia gaza - unde zona barierei de securitate cu Israelul sunt teatrul unor confruntări sporadice cu armata israeliană, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Gaza.

Un bărbat a cărui identitate nu a fost precizată a fost ucis prin împuşcare la est de tabăra de refugiaţi al-Bureij, potrivit ministerului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.