Primăria Capitalei anunţă că 45 de operaţii şi 657 de internări au fost realizate în noua clădire a Spitalului ”Dr. Victor Gomoiu” care este funcţional din 23 aprilie, dar a fost inaugurat doar luni. Toate secţiile şi compartimentele din vechiul spital au fost mutate în noua clădire, în acestea lucrând 253 de cadre medicale, iar noile secţii vor fi deschise în momentul în care se vor ocupa posturile. Precizările vin în urma informaţiilor din spaţiul public potrivit cărora foarte multe secţii sunt nefuncţionale, nu au aparatură şi personal, iar inaugurarea unităţii spitaliceşti s-a făcut de două ori. Primarul General, Gabriela Firea, a scris pe Facebook: ”Nu am văzut atâta răutate şi ură! Atâta dezinformare şi efort de a minimaliza un efort evident şi o realizare pentru sănătatea copiilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Primăriei Capitalei, toate secţiile şi compartimentele din vechiul spital ”Dr. Victor Gomoiu” au fost mutate în noua clădire, inaugurată luni. Secţiile sunt dotate cu aparatură de ultimă generaţie şi sunt funcţionale încă din dată de 23 aprilie a acestui an: secţia clinică de pediatrie, secţia clinică neurologie, gastroenterologie, pneumologie, alergologie, ORL, cardiologie pediatrică, recuperare.

”Secţiile noi vor funcţiona, conform procedurilor legale, după ocuparea prin concurs a posturilor pentru personalul medical din aceste secţii şi după completarea aparaturii medicale necesare, proceduri care se află deja în derulare”, anunţă Primăria Capitalei.

Potrivit oficialilor Primăriei până la această dată, 45 de operaţii şi 657 de internări au fost realizate în noua clădire a spitalului, în care lucrează 253 de cadre medicale.

Fosta clădire a spitalului Gomoiu avea o vechime de 88 de ani.



”Proiectul a fost deblocat în actualul mandat, după o lungă perioada în care lucrările fuseseră sistate”, au mai precizat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Precizările vin în urma informaţiilor din spaţiul public potrivit cărora foarte multe secţii din spital sunt nefuncţionale, nu au aparatură şi personal, iar inaugurarea unităţii spitaliceşti s-a făcut de două ori.

Primarul General, Gabriela Firea, a scris pe Facebook: ”Nu am văzut atâta răutate şi ură! Atâta dezinformare şi efort de a minimaliza un efort evident şi o realizare pentru sănătatea copiilor. Ieri am iaugurat Spitalul de copii Victor Gomoiu. Corul de denigrare al USR si jurnalistii afiliati au inceput să cânte aria propriei neputinţe şi să împroaşte cu noroi în proiect: că am mai inaugurat o dată spitalul, că spitalul e gol, nefiind tratati copii, ca nu se stie cand vor fi inaugurate sectiile etc. Ar trebui nici sa nu ii mai luam in seama pe acesti gropari ai Capitalei”. 

Noul spital pentru copii ”Dr. Victor Gomoiu” a fost inaugurat, luni, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, dar şi de prim-ministrul Viorica Dăncilă. Pe vechiul amplasament al unităţii spitaliceşti PMB va demara construirea unui centru de excelenţă în oncologie pediatrică precum şi a unui hotel pentru părinţii ai căror copii sunt pacienţi.

„Această construcţie a demarat în 2012, dar din nefericire, din cauza unor probleme şi unor neînţelegeri s-au sistat lucrările în anul 2014, astfel încât la preluarea mandatului a trebuit să reluăm aproape de la 0 această clădire şi ea să devină funcţională, în sensul dotării cu aparatură de ultimă generaţie. În total această investiţie este de 48 de milioane de euro. În acest moment sunt funcţionale toate secţiile care au fost mutate din spitalul vechi, Victor Gomoiu, care a fost construit în urmă cu aproape 90 de ani. Într-o perioadă foarte scurtă vor fi de asemenea dotate şi secţiile care au fost construite în plus faţă de ceea ce avea ca dotare vechiul spital Victor Gomoiu”, a spus Gabriela Firea.

„Vor fi şi secţii noi şi pacienţii minori din Bucureşti şi din întreaga ţară se vor putea trata aici. Mă refer la ORL, la cardiologie, la hematologie, dermatologie, neurologie, ortopedie. Pe vechiul amplasament al spitalului Victor Gomoiu PMB va demara consturuirea unui centru de excelenţă în oncologie pediatrică precum şi alte câteva secţii deficitare. De asemenea, a unui minihotel pentru prinţii copiilor care vor fi operaţi şi trataţi atât la Victor Gomoiu, cât şi la Centrul de excelenţă în oncologie pediatrică. Aparatura din acest spital, inclusiv din cele 10 săli de operaţi este de nivel european”, a  adăugat Gabriela Firea.

Primarul General a menţionat că spitalul are 222 de paturi şi peste 250 de angajaţi, urmând să fie scoase la concurs posturi pentru medici şi asistenţi care vor lucra în secţiile care urmează să fie înfiinţate.

Primarul a mai spus că secţia de oncologie pediatrică se află în stadiul incipient, urmând să fie inaugurată după ce vor exista aparatura necesară şi medicii care să lucreze aici.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a declarat impresionată de dotările din spital şi de cadrele medicale.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a spus că acest spital arată „exact aşa cum trebuie să arate un spital pentru copii”.

La inaugurarea Spitalului clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu” a partifcipat şi rectorul UMF, profesorul doctor Ionel Sinescu, care a spus despre acest spital că este unul „absolut european”.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.