Guvernul a adoptat joi, în şedinţă, un proiect de lege referitor la Strategia de Dezvoltare a României până în anul 2040, care va cuprinde obiectivele propuse pe termen lung şi set de politici publice strategice pentru atingerea obiectivelor. Actul prevede înfiinţarea Comisiei "România 2040” care va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Strategia se va realiza în concordanţă cu strategiile şi direcţiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene, precizează Guvernul.

Actul normativ prevede înfiinţarea Comisiei "România 2040”, organism consultativ, fără personalitate juridică, care să pregătească proiectul de strategie, să realizeze scenarii de dezvoltare şi armonizare şi integrăre a contribuţiilor instituţiilor publice, a partidelor şi organizaţiilor neguvernamentale.

Comisia va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, iar activitatea ei va fi coordonată de Consiliul de Programare Economică şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. De asemenea, ea va fi formată din reprezentanţi ai Guvernului României, ai Preşedinţiei, ai partidelor parlamentare, ai comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, ai Academiei Române, ai Consiliului de Programare Economică şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Vor fi incluse şi personalităţi ale ştiinţei, din mediul academic şi universitar, desemnate de conducerea Comisiei "România 2040", la propunerea Consiliului de Programare Economică.

Comisia îşi va desfăşura activitatea în perioada 1 iunie 2018 -1 iunie 2019, atât în cadrul unor reuniuni lunare în plen, cât şi în mod curent, prin realizare de lucrări de fundamentare şi sinteză, mai arată Executivul.

Potrivit actului normativ, Comisia va organiza dezbateri publice, sub forma unor forumuri naţionale, cu participare deschisă şi va prezenta informări periodice la cererea conducerii atât Guvernului, cât şi Parlamentului.

"Strategia "România 2040" se va fundamenta pe baza prognozelor macroeconomice şi a scenariilor de dezvoltare alternative realizate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi avizate de Consiliul de Programare Economică. Elaborarea strategiei de dezvoltare se va realiza prin fundamentarea a trei scenarii: optimist, moderat şi pesimist, diferenţiate în raport cu premisele, obiectivele şi liniile directoare stabilite de Comisia "România 2040". Totodată, strategia se va corela cu Planul naţional de adoptare a monedei euro, precum şi cu strategiile sectoriale aprobate de către Guvern”, explică Guvernul.

Iniţiatorii proiectului de lege preconizează ca la finalul activităţii Comisiei „România 2040”, vor rezulta declaraţia politică de asumare a Strategiei, Strategia însăşi, prognozele şi scenariile de dezvoltare, precum şi detalierea acestora sub forma unui raport de fundamentare, dar şi propuneri de actualizare a strategiilor sectoriale şi principalelor politici publice necesare pentru implementarea Strategiei "România 2040".

De asemenea, precizează Guvern, în funcţie de schimbările din contextul internaţional, dar şi de evoluţiile economico-sociale interne, această Strategie se va actualiza la un interval de trei ani, de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi va fi prezentată Guvernului şi Parlamentului, după avizarea de către Consiliul de Programare Economică.

Parlamentul, prin comisiile de specialitate, va asigura monitorizarea continuă a implementării Strategiei "România 2040".

Totodată, la elaborarea proiectului legii bugetului se vor lua în considerare prioritar prevederile acestei strategii, iar pentur eficientizarea cheltuielilor, guvernele investite vor continua programele şi proiectele de dezvoltare ce decurg din Strategia „România 2040”.

În ceea ce priveşte cheltuielile pentru organizarea, funcţionarea şi activitatea comisiei, acestea se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Cemerei Deputaţilor, iar Parlamentul va asigura spaţiile neesare şi birotica.

Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului pentru dezbatere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.