Poliţiştii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat în ultima săptămână 642 de persoane, 85 de autovehicule, 26 de documente şi patru certificate de înmatriculare ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în perioada 27 aprilie – 4 mai, poliţiştii au localizat în România 377 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

De asemenea, au fost aplicate 20 de mandate europene de arestare şi au fost depistate 112 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară. Totodată, au fost descoperite 12 persoane care erau semnalate ca dispărute de autorităţile din statele Schengen.

În cadrul aceleiaşi operaţiuni, poliţia a ridicat de pe teritoriul României 19 documente şi au fost găsite 70 de autovehicule ce erau căutate de autorităţile din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Au mai fost identificate, pe teritoriul ţărilor Schengen, 265 de persoane căutate de autorităţile române. Dintre acestea, 33 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, alte 12 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar patru persoane erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Autorităţile străine au mai identificat pe teritoriul lor 15 autovehicule, şapte documente şi patru certificate de înmatriculare căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.