Secţia pentru judecători a CSM se declară preocupată de apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitate şi afirmă, "fără a nega îndrituirea organelor de urmărire penală în aprecierea oportunităţii de identificare a faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală", că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret constituie atributul activităţii de judecată, regula fiind că modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este susceptibilă de cenzurare decât în cadrul căilor de atac. Anunţul CSM are loc după ce fosta preşedintă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătoarea Gabriela Bârsan şi alţi trei judecători de la ICCJ au fost achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de rămânerea definitivă a unei hotărâri de achitare a patru judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doi dintre aceştia suspendaţi din activitate timp de aproape patru ani. Reamintind rolul Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru judecători îşi exprimă preocuparea pentru apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea", anunţă joi CSM.

Conform instituţiei, "fără a nega îndrituirea organelor de urmărire penală în aprecierea oportunităţii de identificare a faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetare şi tragere la răspundere a autorilor, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra faptului că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate, constituie atributul activităţii de judecată, regula fiind că modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este susceptibilă de cenzurare decât în cadrul căilor de atac".

Fosta preşedintă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătoarea Gabriela Bârsan, a fost achitată joi în dosarul privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA. În acelaşi dosar, au fost achitaţi alţi trei magistraţi de la instanţa supremă. Decizia este definitivă.

Decizia a fost pronunţată joi de Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut astfel sentinţa pronunţată în primă instanţă, în 2016, de achitare a magistraţilor de la ICCJ Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de către procurorii DNA de mai multe fapte de corupţie, între care luare de mită.

În acest dosar, decizia în prima instanţă a fost pronunţată în noiembrie 2016. Decizia nu a fost definitivă, fiind contestată de procurorii DNA la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Dosarul s-a judecat din iulie 2014 la instanţa supremă. 

Pocurorii DNA arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că persoane învestite cu demnităţi publice s-au folosit de funcţii pentru a-şi rezolva unele probleme personale, printre care petreceri gratuite pentru aniversările la restaurante din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, pe care le-au obţinut de la oameni de afaceri, cărora le-ar fi promis în schimb tergiversarea dosarelor acestora, strămutarea sau intervenţii în vederea obţinerii unor soluţii favorabile. 

"Probele administrate relevă relaţia infracţională dintre judecătorii: Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana, Corbu Corina de la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Pandrea Anton de la Secţia penală a instanţei supreme, avocaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, care au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme, din care două aparţineau omului de afaceri Chiriac Gabriel, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului", arăta DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.