Cei mai mulţi turişti care au ajuns pe litoralul românesc cu ocazia minivacanţei de 1 Mai vin din Bucureşti (47%), iar 8,9% din total sunt români care lucrează în străinătate, potrivit unui studiu al agenţiei de turism litoralulromanesc.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Totodată, din judeţul Cluj provin 5,7% dintre turişti, 3,3% vin din Iaşi şi 3,2% din Prahova.

În acest an, aproape 9% din totalul celor care au cumpărat sejururi pe litoralul romanesc în perioada 1 Mai şi-au făcut rezervările online din străinătate, dar în majoritatea cazurilor sunt români care lucrează în afara ţării, şi mai puţin turişti străini. Aproape 37% dintre aceştia provin din Marea Britanie, 15% sunt români care locuiesc în Germania, iar in jur de 9% ajung din Italia.  din Franţa vin 4% dintre turiştii care şi-au rezervat vacanţele din străinătate, iar din Irlanda, 3%, spune sursa citată.

Totodată, din Franţa vin 4% dintre turiştii care şi-au rezervat vacanţele din străinătate, iar din Irlanda, 3%. Există şi români care au venit special pe litoral şi din Austria, Belgia şi chiar şi din Canada.

"Din ce în ce mai mulţi români care lucrează în străinătate, în special tineri, vin în ţară de 1 Mai pentru minivacanţe pe litoralul românesc. Numărul lor creşte de la an la an în primul rând datorită multitudinii de zboruri low cost între diverse ţări din Europa şi România, dar şi datorită faptului că-şi pot rezerva şi plăti online vacanţele pe litoral", a declarat directorul agenţiei, Ştefan Necula.

Ca şi anul trecut, turiştii stau, în medie, trei nopţi pe litoralul românesc de 1 Mai, iar majoritatea pachetelor au fost cumparate cu începere din 28 aprilie.

”Cele mai scumpe sejururi cumpărate pe litoral în acest an, de 1 Mai, au costat 2.024 de lei pe cameră şi au inclus cazarea la un hotel de 5 stele din Mamaia, cu demipensiune. La polul opus, cele mai ieftine (279 de lei pe cameră pentru trei nopţi de cazare) pachete au fost vândute de către un hotel de 3 stele din Jupiter”, se arată în comunicat.

Cele mai căutate staţiuni pentru 1 Mai sunt, în acest an, Mamaia, Mamaia Nord, Vama Veche şi Eforie, iar cele mai goale - Saturn, Jupiter şi Eforie Sud.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat sâmbătă că aproximativ 40.000 de turişti vor fi pe litoral şi 10.000 în Delta Dunării în minivacanţa de 1 Mai şi că dispozitivul MAI a fost dimensionat astfel încât să acopere acest număr de turişti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.