Operaţiunea de stingere a incendiului izbucnit vineri în Parcul Naţional Domogled din judeţul Caraş-Severin a fost reluată duminică dimineaţă, însă înainte de orele prânzului elicopterele, care au efectuat şapte aruncări cu apă, au întrerupt misiunea din cauza vântului puternic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, cei peste 90 de pompieri din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Gorj şi Mehedinţi, alături de angajaţi ai Direcţiei Silvice şi rangeri, au reluat, duminică dimineaţă, intervenţia de stingere a incendiului izbucnit vineri după-amiaza în Parcul Naţional Domogled.

”În urma recunoaşterii efectuate din elicopter s-a constatat că incendiul nu s-a extins peste noapte, nu au mai fost observate flăcări, dar încă mai fumegă în aceleaşi două locuri unde s-a intervenit pe parcursul zilei de ieri (sâmbătă- n.r.)”, au transmis reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

Şi cele două elicoptere ale MAI au intervenit, în cursul dimineţii, însă acestea s-au încheiat misiunea, cel puţin temporar, în jurul orei 11.00.

”Judeţul nostru se află sub cod galben de vânt până în jurul orei 13.00. Din cauza intensificării vântului în zona Băile Herculane, misiunile elicopterelor au fost oprite momentan. Până acum au fost efectuate şapte aruncări cu apă. Misiunile din aer vor fi reluate, dacă vremea permite, în jurul orelor 15.00-16.00. Între timp, continuă intervenţia echipajelor de la sol”, au mai transmis reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

Incendiul izbucnit vineri în Parcul Naţional Domogled a cuprins două hectare de pădure, iar intervenţia la sol este una dificilă, având în vedere relieful abrupt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.