O treime dintre părinţi limitează timpul petrecut de copii pe internet, pentru a-i proteja de pericole, în condiţiile în care riscurile asociate creşterii copiilor într-o lume digitală le dau părinţilor motive de îngrijorare în legătură cu timpul pe care aceştia îl petrec online, potrivit unui studiu publicat miercuri de producătorul rus de soluţii antivirus Kaspersky Lab.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, preferinţa pentru interacţiunile pe Internet a tinerei generaţii îi determină pe o treime (33%) dintre părinţi să se îngrijoreze în legătură cu dependenţa de internet.

”Această temere este accentuată de cifrele furnizate de Kaspersky Lab şi B2B International, care au aflat că, potrivit părinţilor, un minor din 10 (12%) este dependent de Internet. Pe lângă temerea că ar putea să vadă conţinut nepotrivit sau explicit (36%) şi că există posibilitatea să comunice cu persoane necunoscute (32%), teama că cei mici nu se pot distanţa de lumea online devine şi ea rapid una foarte importantă pentru părinţi”, se arată în comunicat.

Peste jumătate (51%) dintre părinţi simt că ameninţările online pentru copiii lor cresc, iar timpul petrecut pe Internet este un factor important pentru siguranţa copiilor. Aceste motive de îngrijorare i-au determinat pe 33% dintre părinţi să impună restricţii legate de timpul petrecut în mediul virtual, potrivit studiului.

”Cu toate aceste, limitarea timpului online nu îi fereşte neapărat pe copii de pericole. Pe parcursul unui an, 44% dintre copii s-au confruntat cu cel puţin o ameninţare online, 12% dintre ei accesând conţinut nepotrivit sau intrând în contact cu programe malware şi viruşi (10%)”, se arată în comunicat.

Totodată, peste o treime (37%) dintre părinţi vorbesc cu regularitate cu copiii lor pentru a-i învăţa despre pericolele online, iar 31% încearcă să îi supravegheze atunci când sunt online, eventual creând oportunităţi pentru a sublinia orice ameninţare ar putea apărea şi a suplimenta efortul de educare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.