Preşedintele Klaus Iohannis se va afla joi la Bacău, unde va vizita societatea comercială Aerostar SA şi va participa la o dezbatere cu tinerii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului va efectua o vizită la societatea comercială Aerostar S.A., Grup Industrial Aeronautic – Bacău, compania fiind lider local şi regional în domeniul fabricaţiei de piese destinate domeniului aviaţiei, în întreţinerea de avioane civile şi în furnizarea de soluţii în domeniul sistemelor defensive aero şi terestre.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va participa la dezbaterea naţională „Viziunea tinerilor pentru viitorul României”, în cadrul căreia va avea un dialog cu tinerii despre proiectele lor, cât şi despre modul în care aceştia se pot implica în dezvoltarea ţării.

Evenimentul este organizat în contextul închiderii ediţiei 2017-2018 a programului Capitala Tineretului din România, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. În perioada mai 2017 – mai 2018, titlul de Capitală a Tineretului din România a fost deţinut de municipiul Bacău.  

La dezbatere vor fi prezenţi peste 300 de participanţi, membri ai principalelor structuri de tineret din ţară, precizează sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.