Poliţiştii Capitalei au descoperit aproape 90.000 de ţigarete şi sume importante de bani bani în urma percheziţiilor la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări. Peste 70 dde poliţişti au făcut 13 percheziţii în judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Capitalei a anunţat că până la acest moment au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 90.000 de ţigarete şi sumele de 64.000 de lei, 34.000 de dolari şi 2.400 de euro, în urma percheziţiilor desfăşurate în Bucureşti şi în mai multe judeţe. 

Peste 70 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au făcut, marţi dimineaţă, 13 percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele  Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete. 

În perioada decembrie 2017 – aprilie 2018, suspecţii au achiziţionat, transportat, deţinut şi comercializat importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, fără respectarea prevederilor legale.

Persoanele implicate vor fi duse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.