Cele mai multe dintre efectele economice negative reclamate recent de politicieni sunt rezultatul legislaţiei adoptate fără o fundamentare economică, a avertizat vineri Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a invocat joi mai multe motive, în ceea ce priveşte creşterea preţurilor, de la liberalizările cerute de FMI şi de UE, până la faptul că importăm din state UE, unde preţurile au crescut, dar a făcut referire şi la "companiile cu capital străin", care au majorat preţurile, văzând că au crescut veniturile românilor.

”FIC şi întreg mediul de afaceri au recomandat constant realizarea unor astfel de studii şi ne exprimăm în continuare deschiderea să contribuim la acestea. Discursul politic care pune efectele nedorite doar în seama unor actori din piaţă, ale căror opinii au fost ignorate în perioada de consultare publică, nu face decât să deterioreze încrederea mediului de afaceri în România”, se arată în comunicatul publicat vineri de FIC.

FIC a atras atenţia că investiţiile masive anticipate de guvernanţi se vor materializa cu dificultate atâta vreme cât încrederea mediului de afaceri nu va fi recâştigată.

Procentul investitorilor străini care se aşteaptă la o scădere a afacerilor din România în următorul an era de 14% în martie 2018, faţă de 11,2% în martie 2017, conform celui mai recent indice de percepţie privind atractivitatea mediul de afaceri din România, realizat în rândul membrilor FIC.

Totodată, procentul investitorilor care se aşteaptă la o încetinire a afacerilor a crescut cu 76,5%, de la 6,8% în martie 2017, la 12% în martie 2018.

Acest indice este realizat doar în rândul comunităţii membrilor FIC, companii care au avut în 2016 o cifră de afaceri de 187 de miliarde de lei şi au angajat aproximativ 200.000 de persoane.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.