Partidul Naţional Liberal susţine decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a refuza revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, propusă de ministrul Justiţiei şi avizată negativ de Consiliul Superior al Magistraturii şi consideră câ în această situaţie gestul firesc este demisia ministrului Justiţiei Tudorel Toader.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Urmare a acestei decizii, care reprezintă atributul exclusiv al preşedintelui României ce nu poate fi cenzurat, conform legii în vigoare, gestul firesc al ministrului Justiţiei într-o ţară normală era acela de a-şi depune demisia din funcţie", consideră liberalii, adăugând: "Cu toate acestea, Tudorel Toader insistă în a se erija în avocatul celor certaţi cu legea, al liderilor PSD-ALDE, anunţând în numele acestora sesizarea Curţii Constituţionale".

 

PNL consideră că ministrul Justiţiei nu poate sesiza Curtea Constituţională, iar într-un astfel de caz doar prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului pot întreprinde un astfel de demers.

 

"În plus, demersul anunţat de Tudorel Toader nu are fundamentare juridică, deoarece preşedintele României a acţionat strict în limitele impuse de lege, iar acest lucru reiese tocmai din actuala reglementare care stabileşte caracterul consultativ, pentru preşedinte, al avizului CSM. În cazul în care preşedintele României ar fi fost obligat să valideze propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM nu şi-ar fi găsit sensul", argumentează PNL.

 

Liberalii spun că întreaga argumentaţie pe care s-a bazat propunerea de revocare a şefului DNA formulată de Tudorel Toader a fost desfiinţată de CSM, garantul constituţional al independenţei justiţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.