Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat, luni, declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre faptul că sunt unii în România care se opun independenţei justiţiei, spunând că de la cei care vor să ne dea lecţii de suveranitate actuala putere de la Bucureşti contabilizează declaraţiile, dar nu se lasă influenţată. ”În România cam noi am câştigat alegerile”, a afirmat Liviu Dragnea, care a vorbit şi despre ”o întâlnire secretă” a ministrului francez de Externe cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Citesc cu atenţie tot ce spune preşedintele Macron, mai ales că am înţeles că are o relaţie specială cu domnul preşedinte Iohannis, deci sunt doi preşedinţi importanţi în lume şi acum a spus: în România sunt unii care se opun independenţei justiţiei sau care vor să afecteze independenţa justiţiei. Neavând fir direct cu domnul preşedinte Macron şi nici nu am participat la întâlnirea secretă dintre ministrul de Externe (francez - n.r.) şi procurorul şef DNA, ceea ce bănuiesc că este uzual din punct de vedere diplomatic să aibă loc astfel de întâlniri între un ministru de Externe străin şi un procuror din România, nu am de unde să ştiu la ce s-a referit. Poate s-a referit la instituţii când a zis unii, poate unele instituţii vor să afecteze independenţa justiţiei, deci neavând informaţia completă nu am cum să comentez”, a declarat liderul PSD.

El a spus că, de altfel, partidul va contabiliza aceste declaraţii.

”În acelaşi timp, am văzut tot în acea declaraţie - pe care noi am şi stabilit să le contabilizăm, vom face o carte de îndrumare şi de teze importante - acolo se mai spune un lucru important, care un pic contrazice ce spune mai sus, şi anume că crede în democraţiile puternice, în sensul că cei care au câştigat alegerile trebuie să-şi asume şi să decidă. În România cam noi am câştigat alegerile, dar n-avem de gând să decidem brutal, noi decidem tot timpul prin consultări şi ţinând cont foarte mult de ceea ce vine ca sfaturi, ca propuneri, ca idei, dar din zonele de bună credinţă. De la cei care vor să ne dea lecţii de suveranitate şi de cum să facem noi aşa cum nu fac ei le contabilizăm, dar nu ne lăsăm foarte mult influenţaţi”, a subliniat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a susţinut că pe social-democraţi îi interesează să facă lucruri bune pentru români, nu lucruri care să dea bine la unii şi la alţii.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a vorbit, într-un interviu la BFMTV, despre amplificarea tendinţelor populiste în Europa, precum şi despre ascensiunea aşa-numitelor democraţii iliberale, care afectează independenţa justiţiei, el apreciind în acest context ”munca preşedintelui român, care nu îşi lasă ţara din mână”.

Emmanuel Macron a fost întrebat cum poate reforma Europa când are loc ascensiunea unor lideri populişti, precum premierul ungar Viktor Orban.

”În Europa se ridică aşa-numitele democraţii iliberale. Eu văd în Europa democraţii în care oamenii au obosit. Li se spune că nu pot exista reforme, rămân ataşati de lucruri. Democraţii care se obişnuiesc cu slăbiciunea, cu nedreptatea şi inegalităţile, cu furia. Acestea fac să crească populismul care le denunţă moral, dar care nu atacă cauzele. Şi de celalaltă parte sunt democraţiile iliberale, care spun: «Oamenii aceia sunt slabi, hai să nu mai respectăm democraţia, să scăpăm de independenţa magistraţilor.» Polonia, Ungaria, unii în România - şi salut acum munca preşedintelui român care nu îşi lasă ţara din mână... Aceste tendinţe sunt în urcare peste tot în Europa”, a afirmat preşedintele Franţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.