Viktor Orban iese învingător după victoria zdrobitoare a partidului său naţional-conservator în alegerile legislative ungare, care-i vor oferi al treilea mandat consecutiv şi care-i vor lăsa totodată toată libertatea să amplifice centralizarea puterilor şi să-şi continue bătăliile cu Uniunea Europeană, comentează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Succesul celui mai controversat conducător din Europa este fără apel, potrivit rezultatelor aproape definitive. Partidul Fidesz, pe care l-a fondat în 1988, obţine 48,8% din voturile exprimate - un scor mai bun ca în urmă cu patru ani.

El devansează cu aproape 30 de puncte procentuale formaţiunea Jobbik (extremă dreapta), care a abandonat retorica xenofobă în faţa plusării naţionaliste a Guvernului.

Printr-o mobilizare a alegătorilor în mod clar în creştere (69,2%), premierul în exerciţiu a avut emoţii până la sfârşit, însă tabăra sa urmează să obţină 133 din cele 199 de mandate în Parlamentul ungar - adică o ”supermajoritate”  de două treimi, ca în 2010 şi 2014, care-i permite o aprobare prin vot a unor modificări constituţionale.

Liderul în vârstă de 54 de ani, autorul unor diatribe contra ”invaziei migratorii”, multiculturalismului şi unei presupuse ingerinţe a ”Bruxellesului”, încarnează o dreaptă europeană fără complexe şi constituie o bătaie de cap pentru o parte a statelor membre, care-i reproşează lipsa de solidaritate în primirea refugiaţilor.

ALIANŢE

Aflat la conducerea unei ţări cu mai puţin de zece milioane de locuitori, Viktor Orban este totodată un model al dreptelor identitare de pe continent, care au văzut în realegerea sa un nou simbol al liniilor de fractură care străbat UE.

”Inversarea valorilor şi imigraţia în masă promovată de UE sunt din nou respinse”, şi-a exprimat satisfacţia conducătoarea Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă) francez Marine le Pen, un ecou al felicitărilor din partea liderului opoziţiei din Olanda, deputatul antiislam Geert Wilders, un vizitator regulat al lui Orban la Budapesta.

Beatrix von Storch, o deputată din Partidul Alianţa pentru Germania (AfD, naţionalist, eurosceptic), a salutat ”o zi mizerabilă pentru UE, o zi bună pentru Europa”, la fel ca deputatul britanic pro-Brexit Nigel Farage, care l-a catalogat pe Viktor Orban, pe Twitter, drept ”cel mai rău coşmar al UE”, ale cărei ”diktate” sunt denunţate de aceşti suveranişti.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a fost unul dintre puţinii lideri europeni care l-au felicitat luni pe omologul său ungar, aliatul cel mai apropiat al conservatorilor aflaţi la putere la Varşovia.

În afară de axa formată cu vecinii săi din Europa Centrală, Viktor Orban a afirmat în campanie că vrea să colaboreze cu Italia şi Austria la o alianţă de ţări ostile imigraţiei musulmane.

La Viena, o coaliţie între conservatori şi extrema dreaptă se află la putere din decembrie.

La Roma, Liga lui Matteo Salvini, o formaţiune de extremă dreapta, este liderul coaliţiei de dreapta/extrmă dreapta care a obţinut o victorie în alegerile legislative de la 4 martie.

”Este un val pentru Fidesz, care-i dă domnului Orban o enormă legitimitate, din cauza nivelului mare al participării (la scrutin), inclusiv în plan internaţional”, a declarat pentru AFP politologul Daniel Hegedus, de la observatorul libertăţilor Freedom House, precizând o consolidare a ”atacurilor contra aripii critice a societăţii civile”.

LISTĂ DE INAMICI

Fidesz este acuzat că a pus căluş, din 2010, multor instituţii şi contraputeri din ţară - precum presa şi justiţia -, dar şi economiei şi culturii, în deplină legalitate, cu ajutorul supermajorităţii sale în Parlament şi fără să-i pese de criticiile Comisiei Europene (CE) şi multor observatori internaţionali.

Înainte de alegeri, premierul în exerciţiu a spus că vrea să ia măsuri ”morale, politice şi juridice” contra adversarilor săi, în urma alegerilor legislative. El a dat totodată asigurări că dispune de o listă de 2.000 de persoane plătite să răstoarne Guvernul.

”Noi ştim exact cine sunt ei, le ştim numele, pentru cine şi cum acţionează”, a ameninţat Orban, vzând în mod expres ONG-urile finanţate de către miliardarul american de origine ungară George Soros, pe care l-a transformat în ţapul său ispăşitor.

Un nou pachet de măsuri - prevăzut după alegerile legislative - vizează să taxeze ONG-urile ”care susţin imigraţia”, un concept vag.

Un purtător de cuvânt al Fidesz a confirmat luni că acest text - intitulat "Stop Soros" - se va afla printre primele prezentate în noul Parlament.

Denunţând dezintegrarea serviciilor publice de sănătate, emigraţia tinerilor, practici îndoielnice şi clientelismul cercurilor puterii, stânga şi liberalii nu au apărut ca nişte alternative credibile, în pofida unei uşiare majorităţi de alegători care s-au declarat, în anchete de opinie, sătui de liderii lor politici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.