Mii de gălăţeni au venit, duminică, pe Faleza Dunării, la "Festivalul Scrumbiei", eveniment care cuprinde concursuri pe teme pescăreşti, expoziţii, un târg al meşterilor populari şi spectacole pentru care Primăria a alocat aproape 120.000 de lei, în condiţiile în care nivelul fluviului a crescut foarte mult, iar apa a acoperit mare parte din aleea pietonală a Falezei Inferioare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Festivalul Scrumbiei, eveniment tradiţional organizat la Galaţi, în ziua de Florii, a reunit pe Faleza Inferioară a Dunării numeroşi gălăţeni, în ciuda vântului puternic, dar şi a faptului că din cauza nivelului crescut al fluviului apa a acoperit aproape în totalitate aleea pietonală, participanţii fiind nevoiţi să circule mai mult pe spaţiile verzi.

În cadrul Festivalului se desfăşoară concursuri pe teme pescăreşti, expoziţii, un târg al meşterilor populari, spectacole pentru copii şi concerte de muzică populară şi uşoară. De asemenea, cei prezenţi se pot se pot delecta cu scrumbie făcută la grătar, dar şi alte produse specifice pescăreşti.

"E cam scumpă scrumbia, 20 de lei bucata; la piaţă e 42 de lei kilogramul, dar odată sunt Floriile. Merităm şi noi măcar acum", a spus un bărbat prezent pe Faleză.

În continuare, autorităţile îi aşteptă pe gălăţeni să vină în număr cât mai mare la Festivalul Scrumbiei.

"Este o sărbătoare extraordinară aşteptată de mulţi gălăţeni. Îi aşteptăm pe oameni să vină în număr cât mai mare pe Faleza Inferiară a Dunării, chiar dacă aceasta este inundată de Dunărea turbată...vine turbat de mare. Dimensionile le cunoaştem, suntem în prag de inundaţie. Anul acesta scrumbia a fost foarte rară, nu a urcat deloc până în zona noastră, pescarii au suferit la capitolul acesta, dar cu natura nu te pui", a spus viceprimarul municipiului Galaţi, Picu Apostol Roman.

Pentru organizarea Festivalului Scrumbiei, Primăria a alocat firmei S.C. Forward Music Agency S.R.L. din Bucureşti suma de 119.996 lei fără T.V.A.

Dunărea a ajuns, duminică, la Galaţi, la un nivel de 617 cm, în creştere cu 7 cm faţă de sâmbătă, în condiţiile în care încă de vineri s-a depăşit cota de inundaţii de 600 de cm.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.