Cea de-a şasea ediţie a tururilor castelelor şi conacelor mai puţin cunoscute din România, „Castle Break”, va începe pe 3 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul „Castle Break” propune vizite la peste 20 de castele, palate, cule, curii şi conace. Anul acesta, tururile culturale aduc în atenţia publicului noi obiective de patrimoniu faţă de cele propuse în ediţiile anterioare.

Printre acestea se numără castelul baroc al familiei Bornemissza din Gurghiu, castelul Ugron din Zău de Câmpie, Castelul Bethlen din Racoş, Castelul Teleki din Uioara, Palatul Pleşia din Obârşia de Câmp şi Palatul Reginei Maria din Balcic.

Nu vor lipsi din itinerarii nici obiective „vedetă” ale proiectului, precum Castelul Bánffy din Bonţida, Castelul Sturdza din Miclăuşeni şi Castelul Teleki din Gorneşti. 

În 2018, proiectul „Castle Break” va include un tur tematic dedicat oamenilor şi organizaţiilor care se implică în proiectele de salvgardare a patrimoniului. Intitulat „Oamenii Patrimoniului”, turul va include întâlniri cu antreprenori, arhitecţi şi alţi actori implicaţi în revitalizarea patrimoniului cultural, fie el construit sau imaterial.

Tururile culturale au o durată de 1-3 zile şi se desfăşoară la final de săptămână, în perioada aprilie-noiembrie.

Itinerariile propuse includ tururi ghidate ale unor ansambluri nobiliare extraurbane, vizite la producători şi meşteşugari locali. Totodată, cuprind degustări de preparate realizate local, mese în aer liber.

Înscrierile pentru tururile culturale se pot face online, pe site-ul castlebreak.ro. Activitatea echipei Castle Break se bazează pe voluntariat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.