Cel puţin 12 palestinieni din Fâşia Gaza au fost ucişi vineri de armata israeliană, într-o înfruntare tensionată, la frontieră, între mii de manifestanţi palestinieni şi militari israeliani, care a degenerat în confruntări - unele dintre cele mai sângeroase din ultimii ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zeci de mii palestinieni - mai ales femei şi copii - s-au adunat de-a lungul barierei de la frontieră, care desparte Fâşia Gaza de Israel, în cadrul ”marelui marş al întoarcerii”.

 

 

Acest marş de protest urmează să dureze şase săptămâni şi cere ”dreptul la întoarcere” al refugiaţilor palestinieni şi denunţă blocada strictă impusă Fâşiei Gaza.

Un mic număr dintre manifestanţi s-au apropiat la câteva sute de metri de această barieră ultrasecurizată, care este frecvent teatrul unor confruntări sângeroase între locuitori ai enclavei aflate sub blocadă şi militari. Aceştia din urmă au replicat trăgând cu gloanţe reale şi folosind bombe lacrimogene.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Ggaza, 12 palestinieni au fost ucişi, iar alţi peste 1.200 răniţi în confruntări cu armata israeliană.

Palestinienii şi Turcia au denunţat o ”folosire disproporţionată” a forţei de către Israel.

Vineri seara, armata israliană a anunţat că a bombardat trei poziţii ale mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, ca represalii faţă de o tentativă de atac a unor militari de către manifestanţi.

Acest ”mare marş al întoarcerii” a fost lansat cu ocazia ”Zilei Pământului”, care marchează pe 30 martie moartea, în 1976, a şase arabi israelieni în cursul unor manifestaţii împotriva confiscării unor terenuri de către Israel. Arabii israelieni sunt descendenţi ai palestinienilor rămaşi pe loc după înfiinţarea statului israelian în 1948

”PNEURI INCENDIATE”

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a estimat la 17.000 numărul palestinienilor care participau vineri la adunări în ”şase locuri” în Fâşia Gaza.

Liderii militari şi politici israelieni au avertizat că armata nu va ezita să dea ordinul unor lunetişti de elită să deschidă focul, în cazul vreunei tentative de infiltrare în teritoriul israelian.

”Armata israeliană a impus o zonă militară închisă în jurul Fâşiei Gaza, (iar) orice activitate în acest sector necesită autorizarea sa”, a declarat acest purtător de cuvânt.

Manifestanţii ”lansează pneuri incendiate şi aruncă cu pietre către bariera de securitate şi trupele israeliene, care recurg la mijloace antirevoltă şi trag în direcţia principalilor instigatori”, a adăugat el.

Un lucru aproape fără precedent este faptul că poliţia israeliană a anunţat că forţele de securitate au recurs la o dronă cu scopul de a proceda la tiruri cu gaze lacrimogene de deasupra frontierei.

Organizat în mod oficial de către societatea civilă, ”marşul întoarcerii” este susţinut de Hamas, mişcarea palestiniană şiită aflată la putere în Fâşia gaza, care a dat asigurări că va veghea ca nimeni să nu se apropie în mod periculos de frontieră.

Vineri seara, reprezentanţi politici din Fâşia Gaza au îndemnat manifestanţii să se retragă din zona de frontieră până sâmbătă.

Israelul şi Hamasul au purtat trei războaie în enclava palestiniană începând din 2008 şi se află, din 2014, într-un armistiţiu tensionat.

Una dintre îngrijorările israeliene faţă de acest protest este o tentativă, spontană sau nu, de a forţa bariera de la frontieră, posibil cu ocazia unui marş în masă cu femei şi copii.

Armata a anunţat că a desfăşurat întăriri importante la frontieră, cu scopul de a împiedica infiltrări în timpul sărbătoririi Pessah - Paştele evreu -, începând de vineri seara.

”PROVOCARE”

Ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman a avertizat că ”sute de lunetişti de elită (israelieni)” sunt desfăşuraţi la frontieră.

”Conducerea Hamas se joacă cu viaţa voastră”, a scris în arabă Lieberman pe contul său de Twitter, adresându-se locutorilor Fâşiei Gaza.

”Toţi cei care se vor apropia de bariera (de securitate) se vor pune în pericol. Vă sugerez să vă continuaţi viaţa cotidiană şi să nu participaţi la o provocare”.

Vineri, înainte de începerea ”marşului întoarcerii”, un agricultor palestinian, în vârstă de 27 de ani, a fost ucis de un tir de artilerie israeliană, în apropiere de Khan Younes, în sudul enclavei.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a explicat că doi ”suspecţi” s-au apropiat de barieră şi că tancuri au tras în direcţia lor.

În contextul în care Israelul va sărbători în mai 70 de la înfiinţare, palestinienii încă mai aşteaptă ca statul lor să fie înfiinţat şi care arareori a fost mai incert ca în prezent.

Dreptul la întoarcerea refugiaţilor rămâne o revendicare palestiniană fundamentală - iar pentru israelieni un obstacol major în calea păcii.

Statutul Ierusalimului este, de asemenea, un important punct de neînţelegeri, şi mai mare după ce preşedintele american Donald Trump a hotărât să recunoască oraşul drept capitală a Israelului şi să transfere Ambasada Statelor Unite în acest oraş.

Această decizie, pe care a luat-o pe 6 decembrie, iar apoi anunţul transferării ambasadei americane, la jumătatea lui mai, perioadă care coincide cu marcarea a 70 de ani de înfiinţarea statului israelian, i-au înfuriat pe palestinieni.

Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est, anexat de Israel, să fie capitala Palestinei, statul la care aspiră.

Manifestaţii - mai puţin impunătoare ca cele din Fâşia Gaza - au avut loc şi în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de israel de peste 50 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.