Presupusul autor al atacurilor în serie cu colete-capcană cin Austin a înregistrat un videoclip înainte să se detoneze, conform informaţiilor furnizate de poliţie, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brian Manley, şeful interimar al Poliţiei din Austin, a spus într-o conferinţă de presă că înainte să moară într-o explozie în propria maşină, în timp ce era urmărit de un echipaj SWAT, Mark Conditt a înregistrat un videoclip de 25 de minute, care a fost găsit în telefonul său şi în care suspectul descrie în detaliu diferenţele dintre dispozitivele explozive.

"Aş numi acest videoclip o confesiune”, a afirmat Manley. În ceea ce priveşte motivul, el a spus că "niciodată nu va putea fi găsită o raţiune în spatele acestor acte”. "Nu menţionează nimic legat de terorism sau ură. În schimb, este revolta unui tânăr cu probleme care vorbeşte despre dificultăţile din viaţa sa personală care l-au adus în acest punct”, a afirmat şeful interimar al Poliţiei din Austin.

Manley a precizat că Poliţia nu va publica videoclipul despre care se crede că a fost înregistrat joi, între orele 21:00 şi 23:00, cu câteva ore înainte de moartea suspectului. El a adăugat că videoclipul sugera că suspectul plănuia şi alte atacuri, dar nu a oferit detalii.

Poliţia crede că în decurs de 19 zile Conditt a fost responsabil pentru cinci explozii care au ucis două persoane şi au rănit alte cinci. Un alt dispozitiv, găsit într-un pachet la o unitate poştală în apropierea aeroportului internaţional din Austin, nu a fost detonat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.