Premierul slovac Robert Fico şi-a prezentat miercuri demisia, cerută de opoziţie, după asasinarea în februarie a unui jurnalist care ancheta cu privire la corupţie, Jan Kuciak, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi mi-am oferit demisia preşedintelui Republicii” Andrej Kiska, a declarat premierul slovac.

”Dacă preşedintele o acceptă, aunt pregătit de demisionez mâine”.

În Slovacia auu avut loc vineri cele mai mari manifestaţii de după 1989. Aproximativ 50.000 de oameni au ieşit în stradă în Bratislava, iar alte mii în alte oraşe.

Robert Fico, aflat la putere zece din ultimii 12 ani, depune eforturi să păstreze coeziunea Guvernului său de coaliţie în faţa undei de şoc provocate în ţară de asasinarea lui Kuciak şi a logodnicei sale.

Cel mai apropiat aliat al său, ministrul de Interne Robert Kalinak, membru fondator al Smer-SD, a demisionat luni, o demisie pe care Partidul Most-Hid, din cadrul coaliţiei, o cerea de săptămâna trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.