Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) anunţă că vor declanşa proteste luna viitore, nemulţumiţi că unele categorii de funcţionari publici au avut de suferit în urma aplicării legii privind salarizarea personalului din sistemul bugetar şi că au avut parte de scăderi salariale, în loc să beneficieze de creşteri. Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, spune că în anumite instituţii scăderea este, în medie, de 200 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis marţi un comunicat prin care anunţă declanşarea unor acţiuni de protest în perioada următoare: “SNFP consideră oportună declanşarea în perioada  imediat următoare de acţiuni sindicale, motivat de faptul că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar nu şi-a atins obiectivele propuse. La fel ca şi în cazul angajaţilor din poliţie sau din sistemul penitenciar, o mare parte a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din administraţia publică nu a beneficiat de creşteri salariale, mai mult, au avut loc diminuări ca urmare a aplicării noilor reglementări salariale si fiscale”.

Sursa citată menţionează că în această situaţie se află angajaţii din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Garda de Mediu, Inspecţia Muncii, ANPIS, ANOFM, prefecturi, dar şi angajaţii din ministerele Culturii, Tineretului şi Sportului, Transporturilor, Direcţiilor de Sănătate Publică.

Preşedintele Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat pentru News.ro, că până în 5 aprilie se vor încheia pregătirile legale pentru declanşarea acţiunilor de protest.

“Până pe data de 5 aprilie terminăm pregătirile legale pentru declanşarea unor acţiuni de protest. Mă refer la două tipuri de acţiuni de protest - atât un miting mare în Bucureşti, cât şi acţiuni greviste, acolo unde lucrurile sunt mai acute, cum ar fi Protecţia Consumatorului, Garda de Mediu, direcţiile judeţe de tineret şi sport. Acolo au pierdut salarizare prin aplicarea legislaţiei fiscale”, a afirmat Sebastian Oprescu.

El a dat ca exemplu angajaţii din cadrul direcţiilor pentru tineret şi sport, spunând că aceştia au pierdut în medie 200 de lei.

“Cei de la direcţiile de tineret şi sport au pierdut în medie la 200 -230 de lei, unii mai mult, alţii mai puţin. Dar dacă ne raportăm că salariul mediu net, care acolo este 1900 sau 2000 de lei, automat 200 de lei poate însemna 10 la sută din venituri”, a menţionat preşedinte SNFP.

El a mai spus că vor fi instituţii centrale care vor intra în grevă generală dacă aceste probleme legate de salarizare nu vor fi rezolvate.

“Cu siguranţă vor fi categorii de instituţii şi mă refer la cele centrale, care vor intra în acţiuni de protest de tip grevă generală. În administraţia publică locală acest lucru se va întâmpla în diferite locuri pentru că acolo le-a dat posibilitatea să crească venitul salarial astfel încât să acopere acele taxe privind contribuţiile date prin noua legislaţia fiscală. În administraţia publică centrală nu s-au acordat acei bani pentru că cele 25 la sută care trebuiau să fie acordate unor categori de funcţionari nu au mai fost date pe motiv că săreau din grila de salarizare”, a explicat Sebastian Oprescu.

De asemenea, preşedintele SNFP a sesizat şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.  “Am sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe motiv că în cadrul corpului funcţionarilor publici există funcţionari publici care au beneficiat de suportarea contribuţiilor cu transferul şi sumelor aferente, iar unii nu au beneficiat din cauza limitărilor impuse de lege. Din punctul nostru de vedere aici este o discriminare. De ce pentru unii dai întreaga sumă, iar pentru alţii nu o dai, pentru că aşa ai făcut tu legea să creezi o discriminare ? Legea creeează o discriminare, voită de această dată, petnru că noi am sesizat acest lucru, atât în scris cât şi în negocierile colective”, a menţionat Sebastian Oprescu.

El estimează că acţiunile de protest organizate de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici ar putea avea loc după Paşte.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.