Hidrologii au emis, marţi, o avertizare cod roşu de inundaţii pentru două bazine hidrografice din judeţele Harghita şi Braşov, unde se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte de inundaţii şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avertizarea emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor este în vigoare de marţi, de la ora 17.15, până la miezul nopţii, în bazinele hidrografice Homorodul Mic şi Homorodul Mare din judeţele Harghita şi Braşov.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte de inundaţii şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol în bazinele hidrografice Homorodul Mic şi Homorodul Mare din judeţele Harghita şi Braşov.

De asemenea, este în vigoare o avertizare cod portocaliu, până miercuri, la ora 22.00, pentru afluenţii mici ai Oltului, fiind vizate judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, unde se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţii. 

Până miercuri seară, sunt în vigoare şi avertizări cod galben emise de hidrologi, pentru râurile din bazinele hidrografic Mures (judetele Harghita, Bistriţa-Năsăud si Mureş), Târnave (judetele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Desnăţui (judeţele Mehedinti şi Dolj), Teslui (judeţele Dolj şi Olt), precum şi pentru râuri din judeţele Teleorman, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Giurgiu şi Prahova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.