George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a fost invitat de patru ori să participe la o audiere în Comisia de cultură din Cameră, iar marţi, când anunţase printr-un secretar de stat că va fi prezent, a absentat şi l-a trimis pe Gheorghe Popa să îi ţină locul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul de stat Gheorghe Popa a fost însărcinat să anunţe comisia că George Ivaşcu nu se va prezenta la audiere, spre nemulţumirea preşedintelui comisiei, Gigel Ştirbu şi a altor membri ai comisie.

Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei a solicitat audierea lui George Vladimir Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru a discuta despre manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial, promovate şi desfăşurate de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Articolul 55 din regulamentul Camerei Deputaţilor arată că miniştrii trebuie invitaţi cu cel putin 24 de ore înainte. „Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie”.

„Am tot discutat despre această invitaţie. Sâmbătă, am fost sunat de Ivaşcu pentru o invitaţie la o şedinţă a Comitetului interministerial pentru Centenar, i-am spus că am şedinţă în ziua respectivă şi că vom discuta astăzi. Mi-a spus da, sigur. Acum am fost anunţat de domnul Popa că nu va veni”.

Ştirbu a precizat că nu a primit nicio notă scrisă în acest sens. „Comisia a trimis către MCIN un număr de patru invitaţii scrise. Pe 6 februarie, il invitam să vină la începutul lunii martie să discutăm despre tot ce s-a întâmplat până acum cu şi în departamentul Centenar. L-am rugat să stabilim o dată. Nu am primit nimic. Am revenit pe data de 14 februarie, când i-am solicitat să hotărască domnia sa dacă poate veni în faţa comisiei pe 6 martie sau pe 13 martie. Nu am primit niciun răspuns nici la asta. Pe 27 februarie, i-am trimis o nouă adresă domnului ministru în care îl invitam astăzi, 13 martie, la aceasta oră, să vină la Comisia pentru cultură din Cameră, iar ultima pe care i-am trimis-o a fost ieri, la ora 11.20, cu cel puţin 24 de ore înainte, rugându-l ca astăzi, la ora 12.00, sa fie prezent în faţa comisiei. Ieri am fost sunat de unul dintre secretarii de stat care m-a asigurat că va fi aici”.

„Voi solicita un punct de vedere oficial din partea acestui domn care demonstrează cât de mult respect arată acestei comisii. Sunt la al treilea mandat şi nu mi s-a mai întâmplat. Nu îmi amintesc să fi fost vreun ministru care să se fi comportat aşa. Au fost miniştrii care s-au scuzat în scris şi am reprogramat”.

Gheorghe Popa a declarat: „Nu sunt în măsură să răspund (de ce nu a venit Ivaşcu la audiere, n.r.), nu cunosc agenda ministrului. Am fost informat când mă aflam pe drum că domnia sa nu va fi prezent”.

În urmă cu o zi, Gigel Ştirbu anunţat că va susţine marţi o conferinţă împreună cu preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Florin Roman, pe tema incapacităţii Guvernului în gestionarea şi organizarea evenimentelor destinate celebrării Centenarului Marii Uniri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.