Polgar Levente, prima persoană cu dizabilităţi din lume acceptată la Maratonul Arctic Ultra 6633, şi Florentina Iofcea s-au retras din cursa de plus 350 mile, la doar câteva ore după ce şi Avram Iancu a luat aceeaşi decizie. În cursă a mai rămas doar Tibi Uşeriu, care este lider, fiind câştigătorul ediţiilor din 2016 şi 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După abandonul lui Avram Iancu, şi Polgar Levente şi Florentina Iofcea au fost nevoiţi să se retragă din cursă, din cauza condiţiilor meteo foarte dure. Ei au abandonat înainte de al doilea punct de control.

Polgar Levente a scris pe contul său de Facebook despre motivele care au dus la abandon.

”La kilometrul 107 am intrat într-o furtună polară cu un vânt ce depăşea 100 kilometri pe oră, mi-a răsturnat sania cu mine cu tot. Am apăsat butonul de a veni organizatorul de a mă ajuta să scot sania pe drum, a venit medicul care a decis să mă oprească prin abandon. Am cerut organizatorilor de a mă lăsa să continui cursa fie şi onorific, lucru ce nu au fost de acord. Vă rog să mă iertaţi pentru că v-am dezamăgit, aveţi tot dreptul de a fi supăraţi pe mine”, a scris Polgar Levente.

Polgar Levente (37 de ani) este originar din Aiud şi este prima persoană cu dizabilităţi din lume care a fost acceptată la Maratonul 6633 Arctic Ultra. El şi-a pierdut braţul drept într-un accident de tren pe când avea doar 6 ani. Are la activ mai multe participări în maratoane ultra şi este şi voluntar Invictus.

Primul tricolor care a abandonat cursa de plus 350 mile a fost Avram Iancu.

Pe traseu a mai rămas doar Tibi Uşeriu, care a parcurs circa 115 mile şi este lider, atingând deja punctul trei de control, la Fort McPherson.

Cu excepţia lui Tibi Uşeriu, niciunul din ceilalţi români nu a mai participat la Maratonul 6633 Arctic Ultra, care este considerat cel mai dur din lume. Toţi cei patru s-au înscris în cursa cea mai grea, cea de plus 350 de mile.

Pe lista de start s-au aflat doi concurenţi pentru cursa de 120 mile, patru pentru cursa de plus 120 mile şi 23 pentru cea mai dificilă, cea de plus 350 mile.

Ediţia din 2018 a Maratonului 6633 Arctic Ultra este cea de-a zecea, iar startul s-a dat joi, de la Eagle Plains Hotel.

Cursa de plus 350 de mile este estimată a se încheia în 17 martie, la Tuktoyaktuk, după un itinerariu care include atingerea Cercului Polar în primele 23 de mile. În total vor fi parcurse 383 de mile până la linia de sosire (circa 617 kilometri, cu 57 mai mulţi decât în 2017).

În 2016, Uşeriu a câştigat Maratonul 6633 Arctic Ultra în 173 de ore şi 40 de minute şi a avut de înfruntat temperaturi chiar şi de minus 62 de grade Celsius. La start s-au mai aflat atunci doi români – Vlad Tănase şi Andrei Roşu – care au terminat la egalitate pe poziţia a treia.

La ediţia din 2017 a maratonului din Canada, Uşeriu a câştigat cu timpul de 158,25 ore.

În total, în cele nouă ediţii ale Maratonului 6633 Arctic Ultra doar 25 de competitori au încheiat cursa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.