Cancelarul german Angela Merkel a cerut ca Uniunea Europeană să fie exceptată de la tarifele americane pentru importurile de oţel şi aluminiu, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cea mai bună opţiune ar fi ca UE să fie exceptată”, le-a spus ea oamenilor de afaceri adunaţi la Munchen.

Merkel a avertizat că nimeni nu ar putea câştiga „o cursă până la capăt” şi a spus că tarifele riscă să „afecteze pe toată lumea”.

Preşedintele american Donald Trump a spus că SUA este victima „unei pieţe de schimb nedrepte” şi că tarifele vor ajuta industria.

Taxele pe importuri, 25% pentru oţel şi 10% pentru aluminiu, vor intra în vigoare în 15 zile, dar Canada şi Mexicul vor fi exceptate cât timp negocierile pentru Acordul de Schimb Liber Nord-American (NAFTA) continuă.

CARE A FOST REACŢIA INTERNAŢIONALĂ?

  • Asociaţiile de oţel şi aluminiu din China au cerut răzbunare şi au făcut apel către guvern să ia măsuri privind importurile americane de cărbune, produse agrare şi electronice.
  • Japonia a spus că taxele pe importuri vor avea „un impact major” asupra relaţiilor bilaterale, în timp ce Coreea de Sud a ameninţat că va discuta problema cu Organizaţia Mondială a Schimburilor.
  • Ministrul Economiei din Mexic, Ildenfonso Guajardo, a spus că tarifele nu pot fi legate de discuţiile despre NAFTA.
  • Uniunea Europeană doreşte discuţii pe acest subiect şi a criticat tarifele. Jyrki Katainen, membru în Comisia Europeană, a cerut să fie făcută o excepţie pentru UE şi a insistat că companiile europene nu sunt „o sursă de schimb nedrept”
  • Prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, a spus că decizia lui Trump este „foarte dezamăgitoare”. El a avertizat că Olanda este pregătită pentru „contra-măsuri”.
  • Prim-ministrul australian, Malcolm Turnbull, a spus că SUA nu ar trebui să se plângă de relaţia bilaterală privind schimburile şi că guvernul său va încerca „necontenit” să fie exceptat de la aceste tarife.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.