Pompierii intervin, vineri seară, în judeţul Vrancea pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren în care se află aproximativ 300 de persoane. Deocamdată, nu s-a impus evacuarea călătorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, trenul se află la circa un kilometrui de Gara Sihlea, în judeţul Vrancea, însă pentru lichidarea incendiului au fost mobilizaţi pompierii de la Buzău, aflaţi la mai mică distanţă decât cei din Vrancea.

Conform lui Creţu, mecanicul locomotivei ar fi anunţat că a observat fum ieşind de la compartimentul motor al unei locomotive care tracta alte trei vagoane.

Este vorba despre trenul InteRegio 1657 Bucureşti - Bacău în care se află aproximativ 300 de persoane.

Din primele date, nu ar exista posibilitatea de propagare a incendiului şi nu s-a impus până acum evacuarea călătorilor.

Reprezentanţii ISU au precizat că pompierii nu intervin deocamdată, aşteptând ca la fata locului sa ajungă angajaţi ai CFR pentru a deconecta locomotiva de la reţeaua de înaltă tensiune. Ei mai spun că în continuare iese fum din compartimentul motor al locomotivei, dar pasagerii nu au coborât.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.