Compania americană Raytheon a anunţat joi că a emis o cerere de ofertă către compania românească Aerostar pentru a obţine mai multe informaţii despre piesele care ar putea fi fabricate la Bacău pentru radarul Patriot, parte din sistemul de rachete Patriot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În decembrie, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat că România a făcut plata pentru primul sistem de rachete Patriot. Fifor a subliniat că Armata Română nu face shopping cu banii de la buget, în contextul în care încearcă să aducă sume cât mai mari în industria de apărare printr-o cooperare cât mai strânsă la nivel industrial cu producătorii de armament.

Costul de achiziţie a primului sistem Patriot se ridică la 910,1 milioane de dolari americani, inclusiv TVA, iar valoarea totală estimată a contractului este de 4,64 miliarde de dolari, inclusiv TVA.

Raytheon a anunţat că a emis o cerere de ofertă, ceea ce reprezintă o oportunitate pentru Aerostar, consideră vicepreşedinte pe apărare integrată antiaeriană şi anti-rachetă din cadrul diviziei Raytheon Sisteme Integrate de Apărare, Tom Laliberty.

”Această cerere de ofertă este o oportunitate pentru Aerostar de a furniza componente atât pentru sistemele Patriot destinate României, cât şi pentru inventarul global de sisteme Patriot. (...) Peste 220 de unităţi Patriot aflate în proprietatea a 14 naţiuni, inclusiv România, reprezintă o piaţă foarte mare şi o oportunitate de export foarte bună pentru industria de apărare românească”, a spus Tom Laliberty, în cadrul comunicatului.

În octombrie 2017, Raytheon a semnat cu Aerostar un acord de colaborare privind producţia şi mentenanţa sistemelor Patriot achiziţionate de România. Raytheon se află în prezent în proces de negociere pentru semnarea de noi memorandumuri cu mai multe companii româneşti.

”Aerostar îşi doreşte să aprofundeze colaborarea cu Raytheon şi să aibă oportunitatea de a contribui la fabricarea sistemelor Patriot pe care le va avea România”, a declarat preşedintele şi directorul Aerostar, Grigore Filip, în cadrul comunicatului.

Soluţia Patriot de la Raytheon reprezintă un sistem tactic antiaerian şi anti-rachetă, care oferă protecţie împotriva unui număr de ameninţări, inclusiv aeronave, rachete tactice balistice, rachete de croazieră şi vehicule aeriene autonome.

”Aceasta cerere de ofertă este doar începutul unui parteneriat pe termen lung între Raytheon şi România. (...) Lucrând îndeaproape cu industria românească de apărare, Raytheon va crea locuri de muncă atât în România, cât şi în Statele Unite, contribuind astfel la consolidarea relaţiilor dintre ţările noastre”, a declarat Country Manager Raytheon România, Mike Ellison.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.