Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă (OUG) prin care sunt plafonate contribuţiile datorate de către mame şi persoanele aflate în concediu medical, astfel încât indemnizaţiile acestora să nu scadă în comparaţie cu cele plătite până la 1 ianuarie 2018, măsurile fiind tranzitorii şi urmând a fi aplicate până la 30 iunie 2018, iar cele privind indemnizaţiile pentru mame până la 30 septembrie 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a spus că ar dori ca aceste măsuri tranzitorii să fie prelungite în cazul mamelor.

”Reiterez o dorinţă de a exista o discuţie între ministrul Finanţelor, ministrul Justiţiei şi ministrul Muncii, pentru a putea prelungi această perioadă tranzitorie pentru mămici. Eu cred că este un lucru important şi cred că mămicile din România ar fi bucuroase dacă am putea realiza acest lucru”, a afirmat Dăncilă.

Astfel, persoanele care beneficiază de concediu temporar pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, concediu medical şi cele pentru îngrijirea copilului, vor beneficia de aceleaşi drepturi şi de acelaşi nivel al indemnizaţiei ca acelea aflate în plată până la 1 ianuarie 2018.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.