Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat în şedinţa de joi proiectul de buget pe anul 2018, care propune alocarea a peste 3 milioane de euro pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului şi a peste 13 milioane de euro la diverse monumente şi statui, altele decât cele începute anul trecut. Pentru spitale, municipalitatea a prevăzut în buget 111 milioane de euro, pentru finalizarea Spitalului Foişor, pentru modernizarea Spitalului Victor Gomoiu, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală şi pentru diverse studii de fezabilitate în vederea construirii altor unităţi medicale. Primăria Capitalei mai alocă 26 de milioane de euro pentru semaforizarea a 20 de intersecţii noi şi 100 de intersecţii integrate în Sistemul de Management al Traficului şi promite accesibilizarea instituţiilor publice pentru persoanele cu handicap prin montarea unor rampe, cu un buget de 2,2 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de hotărâre al bugetului a fost aprobat cu 30 de voturi "pentru” şi 17 voturi "împotrivă”.

Consilierul general PNL Ciprian Ciucu susţine că proiectul de buget este o "fantezie” şi este greşit făcut.

"Bugetul este o fantezie. (...) Ca să nu încalce principiul legal, cine a făcut proiectul a umflat veniturile cu până la 10 ori. Avem 30 la sută venituri proprii şi 70 la sută de la buget. Toate proiectele pe care doamna PR primar general nu au acoperire bugetară. Nu toate, aproape toate. Aceşti bani nu există şi nu vor exista. (...) Avem un buget coafat. Din acest motiv, noi nu vom vota, pentru că nu avem ce vota. Este atât de prost făcut... Remarc că măsurile electorale au făcut ca bugetul pentru asistenţa socială să crească de patru ori, de la 109 milioane de lei la 404 milioane de lei, ceea ce a dus ca un număr foarte mare de oameni să îşi ia adrese pe Bucureşti”, a declarat Ciprian Ciucu.

La rândul lor, consilierii USR spun că proiectul are mari probleme de construcţie şi, în plus, este foarte greu de consultat de cetăţeni, în condiţiile în care nu a fost publicat în format editabil, este prost scanat şi este prezentat „într-o formă de sfârşit de secol 20”.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu i-a atatac atacat pe consilierii generali din opoziţie, spunând că au pus la punct împreună un scenariu, astfel încât fiecare să vină cu acuzaţii.

"Da, domnule Ciucu (CIprian Ciucu, PNL, n.r.), aveti un scenariu foarte bine pus la punct, dar este o critică nereuşită. Vă asigurăm că nu dumneavoastră sunteţi cel mai deştept la a face bugete. Toţi suntem oameni calificaţi. Anatomia bugetului este în permanentă schimbare, nu o spun eu, o spun ăia din Europa”, a spus Bădulescu.

La sănătate, anul acesta, Primăria Capitalei propune alocarea, pentru cele 19 spitale pe care le administrează prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), sumei de peste 520 de milioane de lei (111 milioane de euro), bugetul fiind unul aproape dublu faţă de 2016 şi 2017.

Astfel, 35,7 milioane de lei (aproape 8 milioane de euro) vor fi folosiţi pentru finalizarea Spitalului Foişor, iar 32,7 milioane de lei (7 milioane de euro) pentru extinderea, modernizarea şi echiparea Spitalului Victor Gomoiu.

Alte investiţii noi în valoare de peste 20 de milioane de lei (peste 4,8 milioane de euro) vor fi făcute pentru modernizarea corpului principal al Spitalului Clinic Victor Babeş, construirea unei clădiri noi pentru chirurgie şi neonatologie la Spitalul Cantacuzino, extinderea Spitalului Malaxa, modernizarea a trei pavilioane la Spitalul Obregia şi construirea unui bazin pentru recuperare neuromotorie la Spitalul Sf. Luca.

De asemenea, 1,36 de milioane de lei vor fi folosiţi pentru diverse studii de fezabilitate, printre care şi studii de fezabilitate pentru montarea unor staţii de epurare pentru toate spitalele ASSMB, iar 96 de milioane de lei (aproape 21 de milioane de euro) vor fi folosiţi pentru dotarea spitalelor cu echipamente şi aparatură medicală.

Aproape 1 milion de lei (215.000 de euro) vor fi alocaţi pentru studii de fezabilitate pentru construirea Spitalului Metropolitan în nordul Capitalei şi a unui alt spital în Sectorul 6, alţi trei milioane de lei (670.000 de euro) sunt alocaţi construirii a două corpuri pentru Maternitatea Bucur, 3,1 milioane de lei (680.000 de euro) pentru expertizarea şi întocmirea documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 20 de policlinici, 2 milioane de lei (416.000 de euro) pentru medicamente şi materiale sanitare pentru cabinetele şcolare.

Municipalitatea a mai prevăzut în bugetul pentru anul 2018 suma de aproximativ 10 milioane de euro pentru achiziţia a 106 ambulanţe.

Pentru teatre, muzee şi celelalte instituţii de cultură, bugetul propus pentru anul 2018 este de aproape 350 de milioane de lei (peste 76 de milioane de euro).

Primăria are în vedere mai multe proiecte de statui în 2018, astfel că, pe lângă cele începute anul trecut, precum statuia generalului Henri Mathias Berthelot (aproximativ 1,1 milioane de lei), ansamblul monumental Ferdinand I (6,5 milioane de lei), monumentul din bronz Regenesis, autor Ion Mândrescu (aproape 1 milion de lei), monumentul Regina Maria a României (1,75 de milioane de lei), monumentul comun Martin Luther şi Jean Calvin (409.000 de lei), statuia lui Ştefan cel Mare, autor Gheorghe Tănase (360.000 de lei) şi lucrările de reparaţii la Pasajul Latin (7.000 de lei) şi refacerea şi reamplasarea statuii lui I. C. Brătianu (aproximativ 6,9 milioane de lei), municipalitatea va finanţa statuia lui Decebal (195.000 de lei), a scriitorului Mihail Sebastian (812.000 de lei), precum şi monumentul infanteriei (aproximativ 5,6 milioane de lei), o statuie a actorului Nicu Constantin, a mareşalului Averescu, dar şi un proiect tehnic al unei sculpturi „Lupta cu inerţia”, replică a monumentului„Omul-Timpul-Spaţiul”, autor Ion Mândrescu.

Alte monumente cuprinse în proiectul de buget sunt monumentul Sala Dalles (575.000 de lei), un monument al familiei Brâncoveanu (1,3 milioane de lei), statuia Martei Bibescu (700.000 de lei), a lui Dimitrie Ghica Comăneşti (725.000 de lei), a lui George Matei Cantacuzino (700.000 de lei) şi a Ecaterinei Teodoroiu (1,25 de milioane de lei).

De asemenea, sub argumentul Anului Centenar, Primăria vrea să realizeze monumentul „La fântâna cu dor”, cu un cost de 17,6 milioane de lei, un monument de 1,5 milioane de lei numit „Miliarul Aureum Centenarum”, precum şi monumentul „Unirea Românilor de la 1918”, în valoare de aproape 12 milioane de lei.

Bugetul total alocat Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic se ridică la peste 61 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte sprijinirea lăcaşurilor de cult, vor merge 45,5 milioane de lei către biserici, din care 15 milioane de lei (peste 3 milioane de euro) la Catedrala Mântuirii Neamului, care a primit şi anul trecut 20 de milioane de lei (4,5 milioane de euro) de la PMB şi 20 de milioane de lei de la Primăria Sectorului 1, la care s-au adăugat 5 milioane de lei de la Sectorul 5 (peste un milion de euro).

De asemenea, aproape 700.000 de lei va oferi municipalitatea Patriarhiei Române pentru amenajarea parcului Palatului Patriarhiei.

Pentru lucrările de infrastructură şi fluidizare a traficului sunt alocaţi peste 231 de milioane de euro.

Astfel, sunt continuate în 2018 lucrările începute anul trecut, respectiv modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi pasajul pietonal, cu un buget de 1,7 milioane de euro, finalizare străpungere Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu, cu un buget de 4,3 milioane de euro pentru iluminat public, iluminat arhitectural, semaforizare intersecţii şi separatoare de sensuri, penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel, cu un buget de 17,8 milioane de euro pentru nodul Virtuţii, supralărgire Fabrica de Glucoză, unde urmează să înceapă lucrprile, bugetul pe anul acesta fiind de aproape 4,7 milioane de euro, park&ride la Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri şi un buget alocat de 15 milioane de euro, precum şi parcarea subterană din zona Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri şi un buget alocat de 2,5 milioane de euro.

Municipalitatea anunţă anul acesta modernizarea liniilor de tramvai şi sistemului rutier pe trei artere mari. Astfel, se alocă 37.000 de euro pentru studiul de fezabilitatea pentru lucrările de pe bulevardul Vasile Milea, 200.000 de euro pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru construirea liniei de tramvai şi a unui nod intermodal în zona pasajului construit de Ministerul Transporturilor în zona Prelungirea Ghencea Domneşti. De asemenea, Primăria Capitalei promite reabilitarea sistemului rutier şi a liniei de tramvai de pe B-dul Dimitrie Pompei şi str. Barbu Văcărescu, pentru care urmează atribuirea contractului de execuţie.

În proiectul de buget mai este prevăzută alocarea sumelor de 30.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru supralărgirea Şoselei Bucureşti – Măgurele, 130.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru prelungirea străzii Braşov, între Şoseaua Alexandriei şi Prelungirea Ghencea, 140.000 de euro pentru etapa a II-a a lucrărilor pentru supralărgirea Nicolae Girgorescu – Splai Dudescu, la intersecţia Vitan Bârzeşti, 28.000 de europ pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru pasajul rutier Şoseaua Colentina – Doamna Ghica, 88.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru consolidarea podului planşeu Piaţa Unirii, 21.000 de euro pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru întregire Splaiul unirii – zona Bulevardului Mărăşeşti – Hanul lui Manuc, 32.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru supralărgirea Căii Griviţa şi Bulevardul Bucureştii Noi.

De asemenea, se mai alocă de la bugetul PMB 174.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru lucrările la străpungerea şi supralărgire Str. Avionului, între Şos. Pipera şi linia de centură prin Drumul Nisipoasa, Str. Câmpul Pipera şi str. Vadul Moldovei, cu pasaj denivelat peste calea ferată Bucureşti - Constanţa, pe sub pista aeroportului Aurel Vlaicu, precum şi 32.000 de euro pentru studiul de fezabilitate în vederea reabilitării Bulevardului Basarabia, între Şoseaua Mihai Bravu şi Şoseaua Dudeşti-Pantelimon.

Totodată, 37.000 de euro sunt alocaţi pentru studiul de fezabilitate pentru lucrările de la supralărgirea Căii Călăraşi şi Bulevardul Corneliu Coposu, între strada Sf. Vineri şi Şoseaua Mihai Bravu, 32.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru lucrările la pasajul denivelat pe Şoseaua Petricani – Şoseaua Bucureşti Nord, 32.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru lucrările de la pasajul denivelat peste intersecţia Şoseaua Andronache – Bulevardul Eroilor.

În 2018 se vor continua lucrările la modernizarea şi consolidarea podului Mihai Bravu, cu un buget de 1,33 de milioane de euro, precum şi reabilitarea Podului Grant, cu 6,2 milioane de euro, şi realizarea expertizei pentru un pasaj pietonal subteran în zona Arcului de Triumf, cu 160.000 de euro.

În ceea ce priveşte dotările, se alocă 32 de milioane de euro pentru achiziţia, în acest an, a 400 de autobuze Euro 6, 100 de troleibuze, 100 de tramvaie şi 42 de autobuze electrice.

Primăria Capitalei mai alocă 26 de milioane de euro pentru semaforizarea a 20 de intersecţii noi şi 100 de intersecţii integrate în Sistemul de Management al Traficului, 5 milioane de euro pentru o aplicaţie de Smart Parking, 4 milioane de euro pentru întreţinerea instalaţiilor de semaforizare existente, 6,4 milioane de euro pentru lucrări de semnalizare rutieră, precum marcaje, garduri, indicatoare şi 20 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului rutier.

În ceea ce priveşte parcările, municipalitatea alocă, pentru început, aproximativ 9 milioane de euro pentru şapte parcări supraterane rezidenţiale, 650.000 de euro pentru studii şi consultanţă pentru trei parcări publice la Gara de Nord, Edgar Quinet şi Piaţa Dorobanţi şi 1 milion de euro pentru patru parcări publice, dintre care una la Sala Palatului, una la Piaţa Constituţiei şi alte două vor fi construite în cadrul unor proiecte pentru montarea monumentelor Alexandru Lahovari şi Gh. Cantacuzino.

Totodată, Primăria Capitalei va aloca 55 de milioane de euro pentru etapa a doua a realizării staţiei de epurare Glina, 23 de milioane de euro pentru reţelele de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi drumuri în cartierul Henri Coandă şi 130.000 de euro pentru cişmele.

Pentru modernizarea, consumul şi mentenanţa reţelei de iluminat public sunt prevăzuţi 22 de milioane de euro, pentru salubrizare în Sectorul 5 – 6 milioane de euro, pentru dezinsecţie şi deratizare sunt alocaţi 5 milioane de euro, iar pentru acoperirea diferenţei de preţ la energia termică sunt prevăzuţi 86 de milioane de euro.

De asemenea, Municipalitatea promite că va consolida 86 de imobile cu risc seismic, potrivit proiectului de buget, alocând suma de aproximativ 10 milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor la patru imobile aflate în execuţie, la alte 29 de imobile la care lucrările vor începe în perioada următoare, pentru proiectele tehnice pentru 29 de imobile şi pentru expertizarea altor 24.

Sunt alocaţi 47,5 milioane de euro pentru construirea de locuinţe, grădiniţe şi săli de sport. Astfel, sunt prevăzuţi 753.000 de euro pentru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru şapte ansambluri de locuinţe sociale şi pentru tineri (trei în Sectorul 5, două în Sectorul 4, una în Sectorul 2 şi una în Sectorul 3), 4,4 milioane de euro pentru construirea a cinci corpuri noi pentru grădiniţele din Sectorul 2 şi reabilitarea şi modernizarea unei grădiniţe din Sectorul 4, 517.000 de euro pentru construirea a 12 săli de sport, dintre care şapte cu bazine de înot în incinta şcolilor, peste 123.000 de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unei clădiri a Liceului Tehnologic I. C. Brătianu, cu bazin de înot şi 68.000 de euro pentru consolidarea şi modernizarea Liceului Teoretic C.A. Rosetti.

În plus, municipalitatea vrea să cumpere locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale cu un buget alocat de 15 milioane de euro şi să construiască nouă complexe multifuncţioane pentru activităţi didactice şi sport în incinta unor şcoli şi licee, cu un buget alocat de 21,4 milioane de euro.

Mai sunt alocaţi şi 5,4 milioane de euro pentru refacerea şi modernizarea patinoarului Flamaraopol.

Totodată, Direcţia de Urbanism din cadrul Primăria Capitalei va lansa un concurs internaţional de soluţii pentru regenerarea urbană a zonei Magheru, bugetul fiind de 1 milion de euro, dar şi un alt concurs pentru amenajarea Pieţei Matache, bugetul fiind de 186.000 de euro.

460.000 de euro vor merge pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului Cultural Lumina, nou înfiinţat în subordinea Primăriei Capitalei, centru care va avea ca obiectiv "promovarea excelenţei în cultură şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial”, prin realizarea unor proiecte culturale, organizarea de evenimente, ateliere şi programe de promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor populare, editarea şi difuzarea de publicaţii în domeniul cultural, dar şi monitorizarea şi analizarea proiectelor pentru Centenarul Marii Uniri ale tuturor instituţiilor publice din Capitală.

Alţi 1,4 milioane de euro vor fi folosiţi pentru restaurarea Curţii Vechi şi 150.000 de euro pentru studii de oportunitate pentru strategia Smart City.

Municipalitatea promite accesibilizarea instituţiilor publice pentru persoanele cu handicap prin montarea unor rampe, cu un buget de 2,2 milioane de euro.

Pentru reamenajări parcuri şi proiecte de mediu, în proiectul de buget pe 2018 sunt prevăzuţi 68.000 de euro pentru lucrări de conservare pentru Parcul Carol şi Parcul Cişmigiu, 151.000 de euro pentru studii în vederea înfiinţării unui acvariu public cu centru de cercetare şi alţi 151.000 de euro pentru studii în vederea construirii unui parc de distracţii.

Bugetul Direcţiei de Mediu pentru anul 2018 este de 6 milioane, banii fiind alocaţi pentru începerea proiectului „Centura Verde a Capitalei”, proiect ce constă în înfiinţarea unor perdele forestiere şi extinderea suprafeţelor împădurite din jurul Capitalei, cu un buget de 662.000 de euro alocat pe 2018.

De asemenea, va fi actualizat registrul spaţiilor verzi din Bucureşti, bugetul fiind de 1,4 milioane de euro, vor fi făcute documentaţiile tehnice pentru realizarea sistemului operativ informaţional pentru managementul calităţii aerului în Bucureşti, suma alocată în acest an fiind de 51.000 de euro. Sistemul va cuprinde staţii fixe de monitorizare amplasate în zone cu trafic intens sau de expunere a populaţiei şi  staţii relocabile amplasate în zonele cu activităţi de construcţii. Alţi 361.000 de euro vor fi folosiţi pentru campanii de conştientizare cu privire la nivelul real al calităţii aerului.

În ceea ce priveşte programele pentru asistenţă socială, anul acesta sunt prevăzuţi 2,7 milioane de euro pentru 25.000 de vouchere în valoare de 500 de lei din cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti”, pentru achiziţionarea de biciclete sau dispozitive Segway sau Ninebot.

Bugetul propus pe 2018 pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială este de 113 milioane de euro, din care 84 de milioane de euro sunt acordaţi stimulentelor: pentru nou-născuţi, 19.255 de beneficiari - 2.500 de lei/beneficiar/lună, pentru copiii cu handicap, 4.666 de beneficiari - 1.000 de lei/beneficiar/lună, pentru persoanele adulte cu handicap - 500 de lei/beneficiar/lună, ajutor social comunitar pentru familia monoparentală - 406 beneficiari.

Pentru cele opt cantine sociale din subordinea DGASMB, unde aproximativ 1.800 de beneficiari servesc masa în fiecare luni, miercuri şi vineri, au fost prevăzuţi aproximativ 2 milioane de euro, iar pentru centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele dependente din Berceni, cu aproximativ 300 de beneficiari cărora li se acordă asistenţă medicală şi hrană, au fost prevăzuţi peste 863.000 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.