Un bărbat în vârstă de 70 de ani, care voia să protesteze faţă de politica germană a migraţiei, a fost încarcerat după ce a atacat cu cuţitul trei solicitanţi de azil, în sudul Germaniei, a anunţat joi parchetul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Septuagenarul, un germano-rus necunoscut poliţiei anterior, a fost plasat în detenţie miercuri, în urma unei tentative de omor a trei persoane, o faptă ”motivată politic” şi rasistă, potrivit unei purtătoare de cuvânt a parchetului din Heilbronn, unde a avut loc incidentul, sâmbătă seara.

Bărbatul, înarmat cu un cuţit şi vizibil în stare de ebrietate, a atacat trei solicitanţi de azil care se aflau în faţa unei biserici din centrul oraşului - un afgan în vârstă de 17 ani, un sirian în vârstă de 19 ani şi un irakian în vârstă de 25 de ani, precizează poliţia şi parchetul într-un comunicat.

Tânărul afgan a fost rănit grav în atac, iar ceilalţi doi migranţi mai uşor.

Bărbatul, imobilizat rapid de către trecători, a declarat în arestul preventiv că voia ”să trimită un semn împotriva politicii migraţiei” a Germaniei, care a primit, din 2015, peste un milion de solicitanţi de azil, în principal din Siria, Irak şi Afganistan, potrivit parchetului şi poliţiei.

Reţinut la scurt timp după fapte, el a fost eliberat ulterior, iar anchetatorii i-au reproşat doar fapte de agresiune.

Însă, după câteva zile de anchetă, el este suspectat de ”tentativă de omor, agresare şi rănire în trei cazuri”, arată poliţia şi parchetul, ceea ce a condus la reţinerea şi încarcerarea sa.

O legătură între el şi extrema dreptă nu a fost stabilită, pentru moment.

Atacuri ale unor refugiaţi sau unor locuinţe ale solicitanţilor de azil s-au multiplicat în Germania, în urma sosirii a sute de mii de solicitanţi de azil.

Astfel, Germania a înregistrat în 2016 aproximartiv 3.500 de atacuri ale unor refugiaţi şi solicitanţi de azil - reprezentând aproximativ zece atacuri de acest tip pe zi. Totodată, 560 de persoane au fost rănite - între care 43 de copii -, potrivit Ministerului de Interne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.