Cântăreţul Ed Sheeran a spus că este deschis în ceea ce priveşte realizarea unei piese care să reprezinte Marea Britanie la Eurovision Song Contest.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte de gala Brit Awards, el a declarat pentru BBC 5: „Mi-ar plăcea să scriu un cântec pentru Eurovision. Nu ştiu dacă l-aş cânta vreodată, dar nu cred că restul Europei vrea ca Anglia să câştige pentru că are istorie şi alte chestii”.

Cel mai recent album al lui Sheeran, „÷ (Divide)”, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017 în ţări precum Danemarca, Franţa, Italia, Norvegia, Suedia şi Elveţia.

Marea Britanie nu a mai câştigat Eurovisionul din 1997. Anul acesta, în competiţia de la Lisabona, din luna mai, Marea Britanie va fi reprezentată de SuRie.

Ed Sheeran, născut pe 17 februarie 1991, în Halifax (Anglia), a lansat trei albume de studio, 14 EP-uri şi 24 de single-uri solo şi 11 în colaborare cu alţi artişti, dar şi peste 25 de videoclipuri muzicale.

Cântăreţul englez şi-a lansat cel de-al treilea album din carieră, „÷ (Divide)”, pe 3 martie 2017. El a devenit primul artist din istorie care a ocupat primele două locuri în topul single-urilor din Marea Britanie cu două piese noi, „Shape of You” şi „Castle On The Hill”, dar şi cel mai ascultat cântăreţ pe Spotify.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.