Regatul Unit şi Statele Unite discută despre soarta a doi jihadişti britanici din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) implicaţi în torturarea şi asasinarea unor ostatici occidentali în Siria, a anunţat marţi ministrul de Interne Amber Rudd, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexanda Kotey şi El Shafee Elsheikh au fost prinşi în februarie de către Forţele Democratice Siriene (FDS).

Ei au făcut parte din grupul a patru temniceri pe care victimele lui l-au numit "Beatles", din cauza accentului lor englez.

”Suntem absolut hotărâţi ca ei să fie judecaţi, ca aceste persoane să răspundă de crimele lor în faţa justiţiei”, a declarat pentru BBC Amber Rudd.

Ministrul a adăugat că nu ştie încă unde vor fi judecaţi, dar că ea cooperează cu Statele Unite cu scopul de a se asigura căvor fi aduşi în faţa justiţiei.

Miniştri ai Apărării din aproximativ zece ţări implicate în lupta împotriva SI s-au reunit săptămâna trecută la Roma, dar nu au reuşit să se pună de acord asupra sorţii pe care le-o rezervă combatanţilor străini deţinuţi în Siria.

Una dintre opţiunile evocate în cursul reuniunii este cea a repatrierii acestor combatanţi, pentru a fi judecaţi.

Ministrul ritanic al Apărării Gavin Williamson a declarat, însă, că nu vrea ca cei doi jihadişti să se întoarcă în Regatul Unit.

Cel mai vizibil membru al grupului "Beatles", Mohammed Emwazi, mai cunoscut drept ”Jihadi John” (John jihadistul), a fost ucis în noiembrie 2015 într-un atac aerian, la Rakka,

El a apărut în mai multe înregistrări video ale decapitării unor ostatici, inclusiv a jurnalistului american James Foley.

În afară de James Foley şi de alţi ostatici occidentali asasinaţi, între care americanul Steven Sotloff, "Beatles" i-au deţinut pe ostaticii francezi Nicolas Hénin, Pierre Torrès, Didier François şi Edouard Elias, eliberaţi în 2014.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.