Şcoala de samba Beija Flor a fost desemnată campioana Carnavalului de la Rio 2018, miercuri, după ce a prezentat o paradă care a avut ca temă corupţia şi în care politicienii au fost reprezentaţi drept şobolani cu serviete pline cu bani, scrie AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Beija Flor a câştigat acest titlu pe stadionul Sambodromo pentru cea de-a 14-a oară.

„Aceasta este o victorie a poporului, o critică legată de ceea ce se întâmplă în prezent în Brazilia – toate aceste inegalităţi”, a spus Neguinho, una dintre figurile emblematice ale şcolii Beija Flor.

Unul dintre carele şcolii Beija Flor a impresionat publicul în mod special, prezentând scene legate de viaţa de zi cu zi în favele – răpiri, focuri de armă, precum şi trupul neînsufleţit al unui copil aşezat într-un sicriu, cu mesajul: „Încă o picătură de speranţă a fost pierdută”. 

De asemenea, şcoala de samba clasată pe cel de-al doilea loc, Paraiso do Tuiuti, a avut o paradă cu temă satirică, reprezentându-l pe preşedintele conservator Michel Temer aşezat pe un sac cu bani, încadrându-se în spectacolul carnavalului care a fost în ansamblu critic la adresa liderilor ţării.

Cele 13 şcoli de elită care au dansat pe ritmuri de samba în parade spectaculoase, în serile de duminică şi luni, au fost analizate de 36 de juraţi, după nouă criterii, de la calitatea carelor şi costumelor, până la interpretarea percuţioniştilor.

La Carnavalul de la Rio au participat aproximativ 3.000 de dansatori şi percuţionişti, iar spectacolul a fost prezentat unui total de 72.000 de spectatori înghesuiţi în stadionul Sambodromo.

În 2017, campioana Carnavalului de la Rio de Janeiro a fost desemnată şcoala de samba Portela, care a prezentat o paradă prin intermediul căreia a subliniat importanţa pe care o au râurile pentru echilibrul mediului înconjurător.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.