Mai multe maşini au fost avariate în oraşul Focşani, miercuri seară, după ce opt copaci s-au prăbuşit din cauza vântului şi a zăpezii, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Florin Olaru, miercuri seară, cel puţin opt arbori au fost doborâţi de vânt şi de zăpada care a căzut din abundenţă în municipiul Focşani în ultimele ore. Trei autoturisme parcate au fost avariate de crengila copacilor, fără a se înregistra victime.

Tot în Vrancea, peste 600 de locuitori din comuna Bârseşti au rămas fără energie electrică din cauza unei avarii apărute în reţeaua de electricitate, tot din cauza viscolului.

De asemenea, miercuri, jandarmii au salvat două persoane găsite în zapadă, fiind vorba despre un tânar care se plimba dezbrăcat şi desculţ, deşi afară ningea, şi de un bătrân căzut în zăpadă, ambele persoane avand nevoie de îngrijiri medicale.

Unul dintre cazuri a avut loc zona Rucăreni din comuna Soveja, unde jandarmii au identificat un bătrân de 83 de ani care era întins pe jos în zăpadă. El era căzut de aproximativ o oră şi era sub influenţa băuturilor alcoolice. Jandarmii l-au dus pe bătran la autospecială pentru a se putea încălzi, în acelaşi timp fiind solicitată o ambulanţă SMURD.

Tot miercuri, în municipiul Focşani, jandarmii au fost sesizaţi că o persoană se plimbă dezbrăcată pe stradă, echipajul care a mers la faţa locului găsind un tânăr de 28 ani, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de pijama şi neavând nimic în picioare. Persoana era incoerentă, neputând da detalii despre prezenţa sa pe stradă, şi a fost dusă la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Vrancea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.