Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seară, după şedinţa Comitetului Executiv al DNA, că va avea o discuţie privind DNA cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, joi, înaintea şedinţei Guvernului, ea evitând să se pronunţe dacă va exista o decizie privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ea a spus că îi va cere ministrului să aibă o declaraţie legată de DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne vom întâlni mâine, înaintea şedinţei de Guvern (...) Îi voi solicita să aibă voi solicita sa aibă o declaraţie în ceea ce priveşte DNA", a declarat Dăncilă.

Ea a mai spus că este îngrijorată atunci când vede că "pot fi fabricate probe împotriva unui prim-ministru".

"Trebuie să le redăm cetăţenilor încrederea în justiţie", a afirmat premierul.

Dăncilă a susţinut că în CEx al PSD nu s-a discutat despre scandalul în care este implicată DNA.

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, miercuri, că se aşteaptă ca ministrul Justiţiei Tudorel Toader să facă „ce trebuie făcut” în ceea ce priveşte posibila revocare din funcţia de şef DNA a Laurei Codruţa Kovesi, afirmând că este cel mai îndreptăţit să ia o decizie.

"Mă aştept să facă ceea ce crede că trebuie făcut, condus de bunul simţ şi de experienţa pe care o are şi de ceea ce se întâmplă în societate şi în justiţie”, a declarat Liviu Dragnea la intrarea în sediul PSD, întrebat dacă se aşteaptă ca ministrul Justiţiei să ceară revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Dragnea a spus că Tudorel Toader este unul dintre cei mai îndreptăţi să ia o decizie.

"Cred că este unul dintre cei mai îndreptăţiţi şi mai formaţi oameni din România în acest moment pentru a lua o decizie argumentată într-un fel sau altul”, a mai spus liderul PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.