O vulpe polară a evadat, miercuri, de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, fiind găsită după câteva ore într-un cartier al oraşului, la câţiva kilometri de locul unde era ţinută. Animalul nu este periculos, dar a fost speriat după această experienţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor  Complexeului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, o vulpe polară aflată în Microrezervaţia din cadrul complexului, a reuşit să evadeze din cuşca unde era ţinută. Ea a fost văzută la un moment dat în zona Dacia din municipiul Constanţa, dar când angajaţii instituţiei s-au dus acolo, animalul dispăruse.

După câteva ore ea a fost văzută de un echipaj de poliţie în zona Casei de Cultură, iar o echipă din cadrul complexului a mers la faţa locului şi a reuşit să o prindă.

Vulpea respectivă a fost mutată într-un alt ţarc din cadrul microrezervaţiei, urmând să fie refăcut cel în care stătuse până acum.  

Specialiştii din cadrul Microzervaţiei spun că vulpea nu este periculoasă, este blândă, dar a fost speriată în urma acestei experienţe.

Două vulpi polare se află de câteva săptămâni la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, devenind principalele atracţii ale Microrezervaţiei.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.