Lucrările de construcţii au înregistrat anul trecut o scădere cu 5,4% faţă de anul anterior, afectate de declinul lucrărilor de infrastructură şi de construcţii nerezidenţiale, în timp ce construcţia de locuinţe a avansat semnificativ, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2016, lucrările de construcţii au scăzut cu 4,8% faţă de anul precedent, după un avans de 10,4% în 2015.

În 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total ca serie brută cu 5,4%.

”Pe elemente de structură au avut loc scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 24,6% şi la lucrările de reparaţii capitale cu 17,7%. Lucrările de construcţii noi au crescut cu 4,9%. Pe obiecte de construcţii au avut loc scăderi la construcţiile inginereşti cu 21,3% şi la clădirile nerezidenţiale cu 12,6%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 69,7%”, se arată în comunicat.

În decembrie 2017, faţă de decembrie 2016, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută, cu 8%.

”Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi cu 25,1%. Scăderi au fost la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi la lucrările de reparaţii capitale cu 19,3%, respectiv cu 2,8%”, se arată în comunicat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.