Ministrul Educaţiei din Israel, Naftali Bennett, a declarat luni că este „onorat” că Polonia a anulat vizita sa la Varşovia de săptămâna aceasta din cauza faptului că a continuat să critice proiectul de lege care interzice asocierea Poloniei cu Holocaustul, notează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bennett declarase înainte ca vizita să fie anulată că intenţionează să călătorească în Polonia pentru a discuta proiectul de lege, pe care israelienii îl asociază cu negarea Holocaustului. Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a guvernului polonez a precizat că nu va avea loc nicio vizită.

„Sângele evreilor polonezi plânge în pământ şi nicio lege nu îl va reduce la tăcere”, a spus Bennett. „Guvernul polonez mi-a anulat vizita pentru că am adus vorba despre crimele comise de ei. Sunt onorat”, a adăugat ministrul polonez.

După declaraţia lui Bennett, purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Varşovia a declarat că Polonia este „convinsă” că cele două părţi vor ajunge la o înţelegere pentru o altă dată la care să se întâlnească.

„Cu siguranţă vom vorbi despre istoria noastră comună în curând” a spus purtătoarea de cuvânt, Joanna Kopcinska.

Ministrul de Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, a declarat marţi că vizita lui Bennett nu a fost programată de guvernul polonez.

„Ministrul Bennett s-a declarat pregătit să vină iar cuvintele lui nu ajută dialogul în această fază şi arată că în acest moment există mai multe voci în Israel”, a spus Czaputowicz.

„Unii politicieni vor să acuze Polonia de complicitate la Holocaust şi aceasta este o problemă care iese la iveală”, a adăugat el.

Israelull a condamnat proiectul de lege polonez privind Holocaustul, care a trecut de parlament săptămâna trecută şi urmează să fie promulgat de preşedintele Andrzej Duda.

„Sper să se va ajunge la o înţelegere înainte ca preşedintele să aprobe proiectul de lege”, a spus Anna Azari, ambasadorul Israelului în Polonia.

„Dacă vor avea loc discuţii, ar avea sens să fie înainte ca legea să fie promulgată”, a adăugat Azari.

Cei care vor folosi expresia „lagăre de concentrare poloneze” şi care vor „sugera în public şi contrar faptelor istorice” că statul polonez a fost complice la Holocaust vor risca închisoare de până la trei ani conform noului proiect de lege.

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.