Un bărbat din Tulcea este cercetat sub control judiciar după ce a avariat şase autoturisme, în două evenimente produse în zile diferite, în timp ce se urcase băut la volan. Al doilea eveniment rutier s-a produs după ce conducătorul auto rămăsese fără permis de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, un bărbat în vârstă de 43 de ani din Tulcea a provocat săptămâna trecută un eveniment rutier. El conducea un autoturism pe strada Isaccei din municipiul Tulcea, iar la un moment dat a intrat cu maşina în două autoturisme parcate. În urma testării cu aparatul etilotest oamenii legii au stabilit că acesta avea o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-au suspendat permisul de conducere.

Cu toate acestea, după două zile, bărbatul respectiv a fost implicat într-un nou eveniment rutier. În timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din Tulcea, el a intrat în coliziune cu patru autoturisme parcate. Poliţiştii au stabilit că el se afla din nou sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, el se urcase la volan având permisul suspendat în urma evenimentului rutier anterior.

Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, procurorii stabilind apoi anchetarea sa sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.