Fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Constanţa, Gabriela Bucovală, a obţinut în instanţă, luni, suspendare ordinului ministrului Educaţiei de vara trecută prin care a fost demis de la conducerea instituţiei. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare, dar este executorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Curtea de Apel Constanţa a hotărât, luni, să admită cererea depusă de Gabriela Bucovală, suspendând executarea ordinului emis de Ministerul Educaţiei Naţionale pe data de 18 august 2017, până la pronunţarea instanţei de fond. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare, tot la Curtea de Apel Constanţa. Hotărârea instanţei este executorie.

Pe data de 18 august, inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost anunţaţi, printr-o informare transmisă prin fax, că mandatul lor încetează începând cu 4 septembrie, motivul fiind că la o evaluare cerută de ministrul Liviu Pop ar fi fost descoperite mai multe nereguli în contractele lor management.

Inspectorii care şi-au pierdut astfel funcţiile au fost din judeţele Arad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Tulcea, Vrancea şi Sibiu.

Mai mulţi şefi de inspectorate au contestat ordinul de demitere şi au obţinut în instanţă suspendarea acestuia, fiind repuşi în funcţie, printre aceştia aflându-se inspectorii generali din Buzău, Brăila şi Vrancea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.