Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la recepţia organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, că în 2017 România a avut o creştere economică record, însă aceste cifre nu reflectă calitatea politicilor economice, progresele mediului de afaceri fiind făcute mai degrabă în pofida acestor politici, că în contextul unor politici fiscale imprudente, Guvernul a trebuit să adopte măsuri ad-hoc cărora li s-a adăugat "degringolada fiscală". În opinia sa, aceasta demonstrează "lipsa oricărei preocupări din partea guvernanţilor de a asigura predictibilitatea economică pe care mediul de afaceri o invocă". Şeful statului a spus că va discuta cu viitorul Guvern pentru a exista garanţii de stabilitate şi "să nu pericliteze, prin politici imprudente şi măsuri hazardate, sustenabilitatea fiscală şi potenţialul de dezvoltare al României".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În anul 2017, economia României a consemnat o rată de creştere record în Uniunea Europeană. Asta ştim cu toţii, şi ne bucurăm. Însă aceste cifre nu reflectă, din păcate, şi calitatea politicilor economice, progresele mediului de afaceri fiind obţinute mai degrabă în ciuda acestor politici. in acest motiv, tabloul macroeconomic nu este lipsit de riscuri în plan economic şi financiar, riscuri care înseamnă responsabilităţi suplimentare pentru decidenţii anului 2018", a afirmat Iohannis.

El a remarcat că situaţia bugetară a anului 2017 arată că se continuă trendul descrescător în planul investiţiilor publice, prin diminuarea ponderii în PIB a cheltuielilor de capital faţă de anii anteriori, adăugând că nu este suficient ca bugetul să prevadă doar pe hârtie alocări investiţionale, ci trebuie ca investiţiile să fie şi realizate, pentru a nu mai neglija domenii cheie, precum infrastructura.

"În acelaşi timp, în ciuda unei creşteri economice record în Uniunea Europeană, Guvernul, sau pot să spun mai bine, guvernele succesive au avut dificultăţi în asigurarea cadrului fiscal-bugetar care să respecte ţinta de deficit de 3% din PIB. În contextul unor politici fiscale imprudente, Guvernul a trebuit să adopte măsuri ad-hoc, şi anume reintroducerea accizei suplimentare asupra carburanţilor, preluarea de dividende sporite de la companiile de stat sau blocarea unor plăţi ale ordonatorilor de credit pe final de an. Dacă la toate acestea adăugăm şi degringolada fiscală, pe fondul unor modificări ale Codului Fiscal contestate de aproape toată lumea, rezultă lipsa oricărei preocupări din partea guvernanţilor de a asigura predictibilitatea economică pe care mediul de afaceri o invocă, pe bună dreptate, sistematic", a spus şeful statului în faţa oamenilor de afaceri.

Din acest motiv, preşedintele a avertizat că pentru anul 2018, "este evident că atenţia trebuie să se orienteze asupra mediului de afaceri, care s-a confruntat în ultima perioadă cu provocări dintre cele mai nefireşti în planul calităţii şi predictibilităţii măsurilor economice".

El a dat asigurări că este la curent cu preocupările şi dificultăţile pe care mediul de afaceri le întâmpină.

"În acest sens, voi atrage atenţia şi noului Guvern, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, asupra responsabilităţii decidenţilor politici de a asigura, mai presus de orice, stabilitatea economică a României. Viitorul Guvern trebuie să înţeleagă cât de important este să nu pericliteze, prin politici imprudente şi măsuri hazardate, sustenabilitatea fiscală şi potenţialul de dezvoltare al României pe termen lung. În acest sens, voi discuta cu noul Guvern şi voi solicita consultări cu cei responsabili în sfera politicilor economice, astfel încât să existe garanţii de stabilitate din partea guvernanţilor", a declarat şeful statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.