Pentru prima oară în Arabia Saudită, vineri, la meciul Al-Ahli – Al-Batin, în tribune s-au aflat şi femei, măsură care se încadrează în reformele autorizate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, relatează arabnews.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partida a început la ora locală 20.00, dar entuziasmul legat de momentul istoric era vizibil cu mult înainte de start.

“Acest eveniment arată că ne îndreptăm spre un viitor prosper. Sunt foarte mândră că sunt martoră a acestei schimbări imense”, a declarat Lamya Khaled Nasser, o fană din Jeddah în vârstă de 32 de ani.

Ruwayda Ali Qassem, tot din Jeddah, a spus că este o zi istorică pentru Arabia Saudită. “Sunt mândră şi extrem de bucuroasă”, a afirmat ea.

Noura Bakharji a declarat că era mereu invidioasă când fraţii ei se întorceau de la meciuri şi îi povesteau cât de frumos a fost. “Eu vedeam meciurile la televizor, iar fraţii mei erau la stadion. M-am întrebat de multe ori: ‘De ce nu potmerge?’ Astăzi situaţia s-a schimbat. Este o zi a bucuriei”, a spus Bakharji.

Guvernul saudit a anunţat, zilele trecute, că la meciuri de fotbal vor putea asista femei, pe stadioanele din Riad, Jeddah şi Dammam.

După meciul de vineri, femeile vor putea fi prezente şi la partidele Al-Hilal - Al-Ittihad (13 ianuarie) şi Al-Ittifaq - Al-Faisali (18 ianuarie).

Această măsură se înscrie în cadrul reformelor autorizate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a permis şi femeilor să conducă începând din iunie, dar a decis şi redeschiderea cinematografelor în martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.