Rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Daniel Costel Torje, a anunţat, vineri, că demisionează după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală de o studentă la Drept în anul III, informează TVR, care precizează că Torje a afirmat că este hărţuit de controale şi nu recunoaşte acuzaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rescţia sa vine după ce Incisiv de Prahova a susţinut că Torje a fost acuzat de hartuire sexuală împotriva unei studente de la Drept din anul III, in sesiunea din iulie a anului 2017, având loc o verificare a Corpului de control al MAI.

"Dezmint categoric orice implicare a mea într-un astfel de scandal care urmăreşte plecarea mea din funcţia de rector. Din poziţia în care sunt, de angajat al MAI, nu îmi este permis să ies în spaţiul public pentru a prezenta toate dovezile că eu am fost împiedicat să îmi exercit funcţia de rector şi că am fost supus unor presiuni ca să renunţ la această funcţie.  În prima şedinţă a senatului universitar, îmi voi prezenta demisia, pentru că nu vreau să târăsc imaginea Academiei într-un scandal naţional generat de alţii, care vor această funcţie cu orice preţ", a declarat Torje pentru TVR.

Daniel Costel Torje este rector al Academiei de Poliţie din martie 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.