Direcţia Agricolă Arad înregistrează o avalanşă de oferte de vânzare de terenuri arabile depuse la început de an, peste 700 de dosare fiind înregistrate în primele două zile lucrătoare din 2018, dublu faţă de media întragistrată săptămânal în 2017, când numărul total al dosarelor procesate a ajuns la 16.000, iar judeţul Arad s-a aflat pe locul doi în ţară privind numărul de tranzacţii cu terenuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Direcţiei Agricole Arad, Ioan Martin, a declarat, vineri, pentru News.ro, că în prima zi de lucru din 2018 (3 ianuarie) au fost înregistrate câteva sute de oferte de vânzare de terenuri agricole, “un număr neobişnuit de mare pentru început de an”.

“Putem spune că este o avalanşă de oferte de vânzare, peste 700 pe care le-am înregistrat în primele două zile lucrătoare din acest an. Acum avem pe zi tot atâtea câte primeam în mod obişnuit într-o săptămână întreagă. Trebuie să procesăm aceste oferte de vânzare în cinci zile şi doar de acest lucru se ocupă 15 angajaţi”, a spus Martin.

Conform sursei citate, în anul 2017, judeţul Arad a fost pe locul doi în ţară, după Timiş, privind numărul de tranzacţii cu terenuri agricole.

Anul trecut, aproximativ 16.000 de oferte de vânzare au fost procesate de Direcţia Agricolă Arad, însă nu toate au ajuns la stadiul de tranzacţii operate de notarii publici. În medie, 300 de oferte au fost procesate săptămânal.

Şeful Direcţiei Agricole Arad a adăugat că numărul tranzacţiilor cu terenuri a crescut de la un an la altul, în 2016 fiind procesate aproximativ 15.000 de oferte de vânzare. A fost anul cu cea mai semnificativă creştere, în condiţiile în care în total în 2014 şi 2015 au fost procesate 17.000 de oferte (în medie 8500 pe an).

“Trebuie menţionat că unele terenuri au făcut obiectul a două sau chiar mai multe tranzacţii într-un singur an, de regulă trecând de la o firmă la alta”, a adăugat Ioan Martin.

Creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii a apărut în 2014, odată cu intrarea în vigoare a Legii 17/2014, care le dă posibilitatea străinilor să cumpere terenuri în România.

Direcţia Agricolă Arad nu a realizat o statistică privind suprafeţele cumpărate de străini, dar se estimează că firme sau persoane fizice din afara ţării deţin aprximativ 40.000 de hectare din suprafaţa arabilă de 350.000 de hectare a judeţului.

Conform ofertelor de vânzare depuse la autorităţi, preţurile pentru terenurile din zona de şes a judeţului sunt cuprinse între 8.000 şi 12.000 de euro pe hectar, cele mai scumpe fiind în jurul municipiului Arad şi în zonele Curtici, Chişineu-Criş şi Sântana.

Preţurile cele mai mici sunt în zone deluroase, precum Gurahonţ, unde un hectar costă de la 2.000 de euro până la 5.000 de euro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.