Codruţ Olaru a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), primind votul favorabil a 10 dintre membrii Consiliului, nouă votând "împotrivă". Mandatul nou conduceri a CSM este de un an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vă asigur că voi milita constant pentru apărarea independenţei sistemului judiciar. Nu putem, eu şi doamna preşedinte aleasă deja, să realizăm ceea ce ne-am propus fără sprijinul dumneavoastră. De aceea vă adresez rugămintea unei colaborări. Cred în ideea că succesul, atunci când va fi, va fi al Consiliului în integralitatea sa”, a spus procurorul Codruţ Olaru în prezentarea candidaturii sale.

Codruţ Olaru a fost, din mai 2013 până în 2016, adjunct al procurorului general al României, iar anterior, din 11 ianuarie 2007, a fost procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Potrivit decretului 752 din 2014 semnat de Traian Băsescu şi contrasemnat de Victor Ponta, la data de 1 decembrie 2014, colonelului în rezervă Olaru Vasile Codruţ i s-a acordat gradul de general de brigadă cu o stea.

În 17 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare în activitate a generalului de brigadă Codruţ Olaru, surse judiciare declarând la acel moment că Olaru ar dori să activeze ca procuror militar.

Preşedinte al CSM a fost aleasă vineri Simona Camelia Marcu, ea primind votul favorabil a 11 dintre membrii Consiliului, opt votând împotrivă. Mandatul ei va fi de un an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.