Fostul strateg şef al Casei Albe Steve Bannon cataloghează o întâlnire, în iunie 2016, a unui grup de ruşi cu Donald Trump Jr. şi reprezentanţi de rang înalt ai campaniei tatălui acestuia drept ”trădătoare” şi ”nepatriotică”, potrivit unor fragmente dintr-o nouă carte, la care agenţia a avut acces miercuri, relatează Reuters. În replică, Donald Trump spune că Steve Bannon şi-a pierdut nu doar slujba, ci şi minţile, atunci când a fost concediat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Trump: Când a fost concediat, Bannon nu şi-a pierdut doar slujba, ci şi minţile

Bannon o ia în derâdere şi afirmă că a fost uimit de întâlnirea în Trump Tower, la New York, în care o avocată, Natalia Veselniţkaia, ar fi propus informaţii compromiţătoare despre candidata democrată la preşedinţie Hillary Clinton, potrivit cărţii “Fire and Fury: Inside the Trump White House” (”Foc şi pară: Înăuntrul Casei Albe a lui Trump”) a lui Michael Wolff.

La întâlnire, aranjată de fiul lui Trump, au participat şi ginerele lui Trump Jared Kushner şi directorul, pe atunci, al campaniei, Paul Manafort.

Ea este vizată de o anchetă federală cu privire la o eventuală complicitate, în alegeri, între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia.

Trump a respins orice astfel de complicitate.

”Cei trei tipi de rang înalt din campanie au crezut că era o idee bună să se întâlnească cu un Guvern străin în Trump Tower, în sala de conferinţe, la etajul al 25-lea, fără avocaţi. Nu au avut niciun avocat” cu ei, afirmă Bannon în aceste fragmente din carte văzute de Reuters.

”Chiar dacă crezi că asta nu era o trădare sau nepatriotic ori un rahat rău, iar eu se întâmplă să cred toate astea, ar fi trebuit să chemi FBI-ul imediat”.

Atunci când un intermediar a propus întâlnirea, afirmând că ruşii ofereau informaţii compromiţătoare despre Clinton, Trump Jr. a răspuns, într-un e-mail, ”îmi place asta”.

Bannon a avut dubii cu privire la întâlnire imediat după ce a fost dezvăluită, potrivit cărţii, care conchide sarcastic ”asta e încrederea creierului pe care l-au avut”.

Cartea, care urmează să apară marţi, are la bază peste 200 de interviuri cu membri de rang înalt al personalului lui Trump de la Casa Albă realizate de Wolff, care colaborează cu The Hollywood Reporter, potrivit editorului, Henry Holt.

Casa Albă şi Bannon nu au comentat imediat cu privire la fragmentele din carte, dezvăluite de ziarul britanic The Giardian.

Trump Organization nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta din partea lui Trump Jr.

Bannon a devenit directorul campaniei lui Trump cu câteva luni înainte de alegerile de la 8 noiembrie 2016, însă după întâlnirea de la Trump Tower, şi a fost strategul şef al Casei Albe în primele opt luni turbulente ale preşediniei lui Trump.

Miliardarul republican l-a concediat pe Bannon în august, înlăturându-l astfel pe unul dintre arhitecţii extremei drepte ai alegerii sale, o adevărată forţă din spatele agendei sale naţionaliste şi antiglobalizare.

Bannon afirmă în carte că el crede că ancheta cu privire la o posibilă complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Moscova se va concentra pe spălare de bani.

”Au să-l spargă pe Don Junior ca pe un ou la televiziunea naţională”, declară Bannon.

Manafort şi partenerul său de afaceri Rick Gates, care a lucrat şi el în campania lui Trump, au pledat nevinovat, în noiembrie, la acuzaţii formulate de procurorul special Robert Mueller.

Mueller i-a acuzat, între altele, de complot în vederea spălării de bani, complot împotriva Statelor Unite şi neînscrierea ca agenţi ai fostului Guvern ucrainean prorus al lui Viktor Ianukovici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.