Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, estimează un profit net de de 50,1 milioane lei pentru anul trecut, la venituri totale de 330,04 milioane lei, arată proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2017, publicat în dezbatere miercuri de minister.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cheltuielile totale sunt bugetate la 266,5 milioane lei, din care cheltuielile cu personalul sunt prognozate la 82,14 milioane lei.

Aceşti indicatori sunt identici cu cei prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al companiei, aprobat în luna mai a anului trecut.

Documentul arată însă că se modifică veniturile şi cheltuielile din fonduri europene, de la 664.000 lei la 650.000 lei.

De asemenea, prin proiectul de buget rectificat, se modifică alocaţiile de la bugetul de stat pentru investiţii, de la 269,05 milioane lei la 48,6 milioane lei, astfel: ”anularea alocaţiilor bugetare în sumă de 2,25 milioane lei şi a sumei de 177,17 milioane lei din fonduri europene (POIM), diminuarea sumei, de la 3,38 milioane lei la 2,68 milioane lei, din fonduri FEDR şi diminuarea sumei, de la 21,7 milioane lei la 13,2 milioane lei, din fonduri CEF”, arată documentul.

Compania are aproximativ 930 de salariaţi.

CN "Administratia Porturilor Maritime" Constanta are rolul de autoritate portuară pentru porturile maritime româneşti - Constanţa, Midia şi Mangalia şi pentru portul turistic Tomis.

Compania se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.