Ministerul Transporturilor a anunţat joi că va demara anul viitor fazele premergătoare demarării construcţiei autostrăzilor Iaşi – Tg. Mureş, Iaşi – Ungheni şi Bacău – Braşov, a drumului de mare viteză Paşcani – Siret şi a legăturii Paşcani-Bacău, pe coridorul 9 Pan-European.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În plus, tot în 2018, urmează să înceapă construcţia centurii Bacăului, după parcurgerea celor şase luni destinate proiectării.

”Autostrada Iaşi – Tg. Mureş (A8- Montana, Târgu Mureş- Ditrău- Tg Neamţ –Iaşi Ungheni), reprezintă în continuare o prioritate pentru Guvernul României. Pentru acest proiect, a cărui valoare estimată este de circa 9 miliarde euro, Ministerul Transporturilor a purtat deja discuţii cu importante instituţii financiar bancare pentru identificarea soluţiilor de finanţare”, se arată în comunicat.

Astfel, în baza contractului de consultanţă cu experţii Băncii Europene de Investiţii (BEI), Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avut o întâlnire tehnică de lucru pentru acest obiectiv, existând astfel posibilitatea ca în anul 2018 să fie parcurse etape importante în implementarea acestui proiect, potrivit ministerului.

”Pentru realizarea unei legături rutiere rapide între Moldova şi Transilvania, CNAIR desfăşoară în paralel demersuri care vizează procesul de implementare a Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. În baza contractului pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, compania va începe anul viitor construcţia primilor 17 km ai Autostrăzii Moldova”, se arată în comunicat.

Totodatată, tot anul viitor va începe prima fază pentru construirea a 78 km de autostradă, între Tg. Neamţ şi Iaşi, în baza unei proceduri de licitaţie pentru servicii de proiectare şi execuţie. Aceste proiecte vor însuma 95 de km de infrastructură modernă, pentru regiunea Moldova, potrivit ministerului. Pe coridorul 9 Pan European, CNAIR pregăteşte implementarea Tronsonului Bucureşti – Paşcani, cu o lungime de 82 de km, din care se va desprinde legătura Paşcani – Bacău.

De asemenea, în anul 2018 va începe procedura de achiziţie publică pentru servicii de proiectare destinate Autostrăzii Bacău – Braşov (190 km). Potrivit graficului demarării acestor proceduri, în luna februarie 2018 este estimată finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor şi comunicarea rezultatului procedurii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteză Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 65 de km. Se estimează că în luna aprilie 2018 va fi semnat contractul, după parcurgerea etapei de depunere şi soluţionare a contestaţiilor, potrivit ministerului.

”Pentru elaborarea studiu de fezabilitate şi a proiectului tehnic destinat drumului de mare viteză Buzău – Focşani, este de asemenea estimată finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor şi comunicarea rezultatului procedurii în luna februarie. Şi în acest caz se ia în calcul semnarea în luna aprilie 2018 a contractului pentru cei 72 de km ai proiectului”, se arată în comunicat.

Aceleaşi repere calendaristice sunt estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice, dar şi pentru semnarea contractelor destinate drumurilor de mare viteză Focşani – Bacău, cu o lungime de 110 km şi Bacău – Paşcani, în lungime de 82 de km.

”În plus, pe traseul autostrăzii Iaşi - Ungheni, cu o lungime de aproximativ 25 de Km, este necesară refacerea traseului, ca urmare a repoziţionării podului de la Ungheni. Aceasta atrage după sine necesitatea refacerii traseului şi implicit a documentaţiei tehnice pentru implementarea lucrărilor de execuţie”, se arată în comunicat.

Procedurile de achiziţie publică vor viza inclusiv drumul de mare viteză Paşcani – Siret, cu o lungime de aproximativ 120 de Km, proiect care va finaliza practic coridorul 9 Pan European. Totodată, CNAIR va mai pregăti implementarea unor lucrări de execuţie pentru conexiunea cu Transilvania, pentru care, din păcate, nu au fost parcurse etapele ori au fost insuficient parcurse, în planificarea precedentă, potrivit ministerului.

”Pentru realizarea unei conexiuni corespunzătoare cu zonele istorice ale Romaniei, anul viitor va fi pregătită, în vederea implementării spre execuţie, inclusiv documentaţia destinată autostrăzii Braşov – Bacău, cu o lungime de aproximativ 190 de km”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.