Cel de-al doilea sezon al serialului „Împărăţia fiarelor/ Animal Kingdom”, care cuprinde 13 episoade a câte o oră, va avea premiera pe 1 ianuarie, de la ora 22.00, la postul de televiziune TNT.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Împărăţia fiarelor” urmăreşte povestea unei familii din California de Sud. După ce îi moare mama din cauza unei supradoze de droguri, tânărul Joshua Cody este forţat să se mute în casa bunicii, alături de cei trei unchi ai lui - Andrew, Craig şi Darren. Întrucât cei trei sunt amestecaţi într-o mulţime de ilegalităţi, introvertitul Joshua se trezeşte inclus fără voie în lumea interlopă. Curând, el va fi prins între clanul Cody şi poliţie şi va trebui să decidă dacă rămâne loial familiei sau dacă va coopera cu poliţia.

Din distribuţie fac parte celebra actriţă Ellen Barkin, nominalizată de două ori la Globurile de Aur, premiată cu Emmy şi cunoscută din filme ca „Sea of Love”, „This Boy’s Life” şi „Oceans 13”, Scott Speedman („The Strangers”, „The Vow”), Shawn Hatosy („Southland”, „Reckless”), Ben Robson („Vikings”, „Dracula: The Dark Prince”), Jake Weary („Pretty Little Liars”, „It Follows”) şi Finn Cole („Peaky Blinders”, „An Inspector Calls”).

Serialul, lansat în 2016, are la bază filmul Australian „Animal Kingdom”, scris de David Michôd. El a fost dezvoltat pentru televiziune de Jonathan Lisco, de asemenea, producător executiv împreună cu John Wells („Southland”, „ER- Spitalul de Urgenţă”, „The West Wing”, „Shameless”), Christopher Chulack („ER”, „Shameless”, „Southland”), Etan Frankel („Shameless”, „Southland”), David Michôd şi Liz Watts („Animal Kingdom”).

Serialul „Împărăţia fiarelor” va fi difuzat la TNT, în fiecare luni, de la ora 22.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.