Copiii deştepţi sunt modeşti, este una dintre observaţiile profesorilor Florin Colceag, Mihai Bălună şi Ion Băraru, antrenorii de genii. Experţii, care au fost prezenţi marţi la conferinţa Profit.ro "Making the right moves", recomandă părinţilor să nu aibă aşteptări ca vreo şcoală să ofere diplome de genii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un copil deştept se detaşează. Am observat un nivel foarte înalt de modestie şi o dorinţă de a se integra în societate”, a mărturisit Ion Băraru. „Este important că liderii adevăraţi sunt modeşti. De ce? Oamenii învaţă diverse logici. Înainte de a veni Garry Kasparov, care va vorbi foarte frumos despre aplicare şahului în alte domenii, ceea e minunat, pentru că şahul e aplicat ca joc de răboi la războaie. Dacă ai trăit în logica războiului, vei aplica războaie. Şi foarte mulţi lideri care au armate mari sunt jucători de şah. Şahul nu este un joc al războiului, ci al minţii. Şi că a fost folosit în mod greşit în război. Şahul are valenţe ca să fie folosit şi ca joc al păcii (...) Ca să avem nişte copii geniali ei trebuie să fie nişte oameni care sunt supranormali, să recupereze normalitatea afectivă, emoţională, volitivă, de acţiune, de intervenţie, asta este formarea caracterului care este absolut esenţială în formarea unui lider”, a subliniat Florin Colceag.

Nedumerit de folosirea cuvântului genial, profesorul Bălună a spus că nu putem să ne gândim doar la cei care fac performanţă într-un anumit domeniu, pentru că, la fel de bine, poate fi socotit genial un fotbalist, un muzician. "Fiecare persoană poate să aibă nişte înclinaţii speciale într-o anumită direcţie. Rolul aşa-zişilor antrenori este acela de a-l ajuta pe copil să se autodescopere şi să-şi descopere domeniul de excelenţă”.

Experţii în educaţie au oferit câteva exemple de cum ar trebui dezvoltată gândirea sistemică la copii.

"Îmi amintesc de două cazuri excepţionale, jocul dintre om şi societatea care-l acceptă sau nu: Cazul Vasilică, un copil din Oltenia, cu handicap mintal puternic, care nu ştia să citească, să scrie, abia vorbea, dar care descoperea obiecte pierdute. A fost utilizat foarte bine de Poliţie, apoi de Armată, de NATO ca profiler. S-a uitat că omul avea un dar unic. Nu-i ceri să facă ceea ce nu putea. Al doilea caz: un personaj cu handicap major, IQ 40, care este unul dintre cei mai vânduţi pictori din lume. El poate să picteze cu atât de multă trăire. Este în Elveţia, într-un azil. Azilul a devenit foarte bogat. Problema este de joc între societate care se uită la ce capacităţi are, şi cum să stimuleze, să producă. Greşeala societăţii în general este că încearcă să-i întărească unde sunt puternici, ci să-i întărească unde sunt slabi şi să-i slăbească unde sunt puternici”.

Ion Băraru a dat exemplul cu "aşezarea umană pe Marte”. Pentru a le stimula gândirea sistemică le propune câte ceva care să fie şocant. De exemplu, la participarea la concursul de la NASA, le-a spus: „voi de mâine începeţi un nou tip de artă, cea a înnobilării vidului. Trebuie să faceţi o aşezare umană pe lună, pe Marte. Aflaţi cum este terenul şi construiţi!  Îi vezi cum se desprind de tine (de profesor, n.r), îşi formează un stil de lucru, se întâlnesc des, colaborează, şi apoi performează, învaţă să gândească multilateral, multiştiinţific, multicultural”.

Profesorul Bălună încearcă să vadă partea sa de educaţie şi să aibă grijă că nu este singurul care dă educaţie copilului.

"Între generaţii există diferenţe uriaşe. Între generaţia dumneavostră şi cea a părinţilor dumneavoastră a apărut calculatorul electronic şi toată partea de computer science. Părinţii dumneavoastră nu ştiau de calculatoare când erau copii. Aţi crescut cu calculatoare, iar copiii dumneavoastră au învăţat să lucreze cu ele înainte să vorbească. Salturile sunt enorme. Ei copiază profilul părintelui în mare măsură, dar părintele a fost crescut în alt regim decât creşte copilul şi părintele nu mai poate fi singurul model de lidersheap. Copiii se orientează spre un viitor care încă nu există. Fără ca părintele să ştie cum va arăta viitorul, copilul nu poate prelua de la părinte foarte mult, pentru că este sensibil prin anatomia lui mai mult la viitor decât la trecut. Parentingul trebuie să fie orinetat aşa fel încât să dea şanse copilului să repare ceea ce noi am pierdut”, a explicat profesorul Colceag legătura dintre parenting, educaţie şi leadership.

"Părinţii să lase şcoala să-şi facă treabă”, a fost mesajul profesorului Mihai Bălună. „Iar părinţii să nu aştepte ca vreo şcoală nu dă diplomă de geniu”, a completat Florin Colceag. 

La evenimentul Profit.ro, Garry Kasparov, considerat cel mai mare jucător de şah al tuturor timpurilor, fost campion mondial pe parcursul a 15 ani consecutivi şi cel mai tânăr campion mondial din istoria şahului, vine în premieră la Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.