Poliţiştii au făcut, în ultimele două săptămâni, 89 de percheziţii, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, fiind ridicate şi indisponibilizate droguri, bani proveniţi din activitatea infracţională, echipamente IT şi alte bunuri folosite sau provenite din activitatea infracţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în perioada 10-23 noiembrie, 378 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani.

Poliţiştii au organizat 50 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 89 de percheziţii domiciliare. Au fost derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 148 de persoane, dintre care 40 au fost reţinute sau arestate, iar o persoană a fost plasată sub control judiciar.

Au fost ridicate 154 g. de amfetamină, 1.075 de comprimate şi 301 g. de MDMA, 1.191 de comprimate de ecstasy, 16 g. de heroină, 100 g. de haşiş, 1.985 de g. de cocaină, aproape 5 kg. de cannabis, 1.500 de g. de substanţe psihoactive, 76 de diverse comprimate, 75 de plicuri cu diferite substanţe, precum şi 3 cântare electronice şi 7 grindere, folosite în activitatea infracţională.

De asemenea, au fost indisponibilizate 8 autoturisme, 8 HDD-uri, 17 laptopuri, 2 unităţi centrale, 5 tablete, 49 de telefoane mobile, 10 cartele SIM, 210 medii de stocare şi 4.000 de pachete de ţigări de contrabandă şi au fost ridicaţi 24.390 de lei şi 16.910 euro, precum şi 550 de euro falşi.

În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea DIICOT, au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.